Ziua Dezrobirii Romilor, la Târgu Frumos. „Discriminarea doare, și copiii nu trebuie să cunoască această durere” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ziua Dezrobirii Romilor, la Târgu Frumos. „Discriminarea doare, și copiii nu trebuie să cunoască această durere”

[2021-02-23]
de Gheorghe Anghel

„Ziua Dezrobirii Romilor” (20 februarie) a fost marcată vineri la școala „Ion Creang㔠din orașul Târgu Frumos printr-o serie de activități culturale, informează Doxologia.
Ana Maria Doleanu, inspector pentru minorități – Inspectoratul Județean Iași, a explicat celor prezenți c㠄discriminarea doare, și copiii nu trebuie să cunoască această durere”.
„Este necesar să cunoaștem istoria minorităților de lângă noi, să învățăm să apreciem oamenii, să îndreptăm, dacă ne stă în putință, comportamente, atitudini. Elevii au avut astăzi parte de o lecție de viață, spusă frumos, de la suflet la suflet”, a spus Ana Maria Doleanu.
La eveniment au participat, cu respectarea normelor sanitare, cei 30 de elevii din clasele a VII- și a VIII-a, majoritatea provenind din sânul comunității de romi ursari.
Părintele Alexandru Baciu, referent al Departamentului Minorități din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, a făcut o prezentare istorică a subiectului. Artista Alexandra Bulancea a interpretat imnul romilor, „Dželém dželém lungóne droméntsa”, cântecul tradițional rom, „Ederlezi” și o doină românească.
Partea a doua a fost reprezentată de prelegerea scriitoarei Lenuța Neacșu, care a avut ca scop evidențierea importanței educației în viața elevilor de etnie romă.
„Povestea de viață a doamnei Lenuța Neacșu a fost o lecție despre cum să ajungi «Baro Manuœ » – «om mare». Elevii noștri i-au sorbit fiecare cuvânt invitatei de astăzi. Tind să cred că întâlnirea a schimbat ceva în sufletul lor, fie că este vorba de o atitudine, de un gând sau de o promisiune pentru viitor”, a declarat directorul adjunct Ana-Maria Ștefan.
Activitatea intitulat㠄Împreună de ziua dezrobirii”, aflată la ediția a II-a, a fost organizată de Departamentul Minorități al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 664, Ultimul acces: 2026-07-26 23:41:44