A trecut la Domnul sr. Clarisa Baciu SCMP[2020-11-05]sr. Clarisa Baciu SCMPÎn dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2020 a trecut la Domnul sr. Clarisa Baciu, din Institutul „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”. Sr. Clarisa Baciu, SCMP, s-a născută la 11 septembrie 1938, în localitatea Frumoasa, judeţul Bacău. A profesat primele voturi în Institutul diecezan „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” la 25 martie 1990, iar voturile perpetue la 7 octombrie 1996 în Sanctuarul Maicii Domnului din Cacica. A activat în parohiile Iaşi, Mihail Kogălniceanu din Dobrogea, Gherăeşti, Lespezi şi Răchiteni. Din mai 2018, nu s-a mai putut deplasa, dar a suportat cu răbdare şi seninătate suferinţa, i-a plăcut rugăciunea şi meditaţia participând de fiecare dată cu bucurie la întâlnirile şi exerciţiile spirituale organizate de institut. A fost înconjurată deseori de copii şi tineri, cărora le adresa sfaturi şi îndemnuri sufleteşti. Liturghia de înmormântare va avea loc sâmbătă, 7 noiembrie 2020, la ora 9.30, la Frumoasa. Odihna cea veşnică dă-o ei, Doamne! Să lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească! Să se odihnească în pace. Amin! (SCMP pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 640, Ultimul acces: 2026-09-20 12:02:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1