Acțiune de împădurire la Șugaș Băi: Vor fi plantați 5.000 de puieți[2020-03-24]de Gheorghe AnghelCinci mii de puieți de arțar și stejar vor fi plantați luna aceasta în stațiunea Șugaș Băi, printr-un program de educație ecologică și civică a elevilor inițiat de Fundația Comunitară (HKA) Covasna, informează Agerpres. Din cauza situației epidemice existente, elevii nu vor mai fi implicați în acțiunea de plantare, urmând să se ocupe ulterior de îngrijirea puieților, au anunțat reprezentanții HKA, Covasna. Directorul executiv al Fundației, Bereczki Kinga, a declarat că acțiunea de plantare va fi realizată de o firmă privată specializată, iar elevii se vor ocupa pe viitor de îngrijirea copacilor. Puieții au fost deja comandați, astfel încât nu este posibil să se amâne acțiunea pentru o dată ulterioară. Ne pare foarte rău că nu putem continua în conformitate cu obiectivul programului, dar, în această situație, trebuie să acționăm urgent pentru a ne asigura că puieții nu sunt distruși, a declarat Bareczki Kinga. Fundația Comunitară Covasna a fost înființată în 2010 pe baza unor inițiative locale. Misiunea fundației reprezintă îmbunătățirea vieții localnicilor prin mobilizarea lor și dezvoltarea resurselor în vederea susținerii inițiativelor venite din partea comunității. Fundația face posibil ca fondurile utilizabile să fie folosite rezonabil prin diferite metode și practici, asigurând totodată pe termen lung un fond de dezvoltare pentru comunitate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 697, Ultimul acces: 2026-07-27 14:50:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1