Pastorale Crăciun 2019 | Mitropolitul Olteniei atrage atenția: Se uită cele mai profunde nevoi ale omului[2019-12-19]de Sorin IonițeMitropolitul Irineu al Olteniei atrage atenția în mesajul pastoral de Crăciun că în vâltoarea lumii nu mai reușim să-L întrezărim pe Hristos și că uităm cele mai profunde nevoi ale noastre: a iubi și a fi iubit, a găsi pacea și bucuria. El este permanent aproape de noi, chiar dacă uneori nu mai reușim să-L întrezărim în vâltoarea lumii în care trăim. Dacă vrem să-L vedem însă, toată decizia se află, totuși, în libertatea noastră, spune ierarhul. Chiar dacă omul de astăzi beneficiază de multe cuceriri ale tehnicii și se află înconjurat de lucruri exterioare care-l îndepărtează de la dreapta credință, totuși nu trebuie să uite că fără Dumnezeu și Biserica Sa poartă în el rănile profunde ale lipsei de iubire divină, notează Înaltpreasfinția Sa. În pastorala de Crăciun, Părintele Mitropolit semnalează că mulți trăiesc în păcat și sunt sclavi ai lucrurilor care ar trebui mai degrabă să le folosească pentru a se simți mai bine, dar au uitat de gustul vieții, al frumuseții unei familii numeroase și generoase, care le-ar lărgi inima de iubire!. Sărmanii, ei au uitat de frumusețea care se află în ochii copiilor, pe care niciun lucru din lumea aceasta n-o poate egala. Ei nu mai cunosc gustul bucuriei lucrurilor simple și al seninătății pe care îl dă rugăciunea în Biserică și acasă. De asemenea, ceea ce adesea se uită corespunde celor mai profunde nevoi ale omului: a iubi și a fi iubit, a fi acceptat de cei din jur pentru ceea ce ești, a găsi pacea inimii și a dobândi o bucurie mai durabilă decât distracțiile pământești. Mitropolitul Olteniei spune că fără îndoială, numai cel credincios trăiește toate acestea în Biserică, fiind cuprins de fluviul bunătății lui Dumnezeu. El cunoaște din experiență cât de important este să se simtă învăluit de puterea creatoare a Duhului Sfânt. Totodată, el știe că a veni la Dumnezeu implică faptul de a fi smerit și iubitor de oameni. În același mesaj, ierarhul îndeamnă să ne rugăm pentru toți cei care sunt nevoiți să trăiască Crăciunul în sărăcie, în durere, ca și ei să aibă parte de bunătatea lui Dumnezeu. Mitropolitul subliniază de asemenea că tinerii sunt prima grijă a Bisericii, pe care trebuie să-i învețe să găsească fericirea în Mântuitorul Iisus Hristos. Concluzia pastoralei este că Nașterea Domnului ne-a adus tuturor fericirea și mântuirea. Drept urmare, și noi trebuie să răspundem la această invitație de a fi fericiți. Vezi mesajul integral pe site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 805, Ultimul acces: 2026-06-04 07:14:58
|
Timp total: 0,3s...
[]:1