Pastorale Craciun 2019 | PS Macarie indeamna la rugaciune pentru familia Smicala si cei care sufera din cauza separarii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pastorale Crăciun 2019 | PS Macarie îndeamnă la rugăciune pentru familia Smicală și cei care suferă din cauza separării

[2019-12-19]
de Iulian Dumitrașcu

Episcopul Macarie al Europei de Nord îndeamnă în scrisoarea pastorală de Crăciun 2019 la rugăciune pentru familia Smicală și pentru toți cei care suferă din cauza separării, a singurătății, „pentru toți care se simt abandonați și care nu se pot împărtăși de bucuriile simple, firești, ale vieții”.
Potrivit ierarhului, a face bunătate înseamnă a-L vedea cu ochii inimii pe Pruncul și pe Răstignitul în aproapele nostru aflat în „nevoie, în necaz, în strâmtorare”.
Înseamnă a avea o inimă bună și sensibilă, pe care să o împărțim ca pe o „pâine dulce și cald㔠celui care flămânzește și însetează după dragoste și după înțelegere.
„Doar astfel putem deveni cu adevărat mărturisitori ai nașterii lui Hristos, lucrători ai păcii, ai bunătății și ai bunăvoirii”, spune Părintele Episcop.
Ierarhul readuce în atenția publicului, și pe această cale, situația Cameliei-Mihaela Smicală, medicul român din Finlanda care stă separată de cei doi copii ai săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra.
„Tot ceea ce vor este să stea împreună și să se întoarcă în țară, însă aceste firești năzuințe nu le sunt îngăduite. Să ne rugăm cu toată osârdia pentru această familie”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 806, Ultimul acces: 2026-05-25 23:39:41