Târgul de Crăciun de la Sibiu, pe primul loc în Europa[2019-12-05]de Gheorghe AnghelTârgul de Crăciun de la Sibiu este situat pe locul 1 într-un top european realizat de publicația britanică About Time Magazine. Sibiul este poziționat înaintea unor orașe europene importante precum Praga, Amsterdam și Budapesta. Bucureștiul a prins locul patru. Cunoscut pentru arhitectura germanică și superbul oraș istoric, centrul orașului medieval este transformat într-un târg tradițional de Crăciun, completat cu lumini și frumoase ilustrații de poveste pe clădirile din jurul pieței spune autoarea articolului despre Sibiu. Târgul de la Sibiu se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2019 3 ianuarie 2020. Foto credit: Târgul de Crăciun Peste 100 de expozanți sunt prezenți in Piața Mare din Sibiu pentru a oferi experiențe de neuitat vizitatorilor, iar pentru cei mici sunt pregătite diverse atracții printre care se numără Atelierul lui Moș Crăciun, patinoarul în aer liber și Parcul lui Moș Crăciun. Noutatea absolută a ediției 2019 o reprezintă Roata Panoramică o atracție pentru toate vârstele. Roata are o înălțime de 22 metri și este un model modern, construită special pentru a fi prezentă la Târgul de Crăciun din Sibiu, fiind primul eveniment unde este montată, după ieșirea din fabrică în noiembrie 2019. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 831, Ultimul acces: 2026-05-26 21:45:24
|
Timp total: 0,31s...
[]:1