Constantin Galeriu: Profilul preotului care a oficiat primul parastas pentru eroii din ‘89

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,32s...

Ştiri şi Evenimente

Constantin Galeriu: Profilul preotului care a oficiat primul parastas pentru eroii din ‘89

[2019-12-05]

de Sorin Ioniţe

Vorbea despre jertfă şi înţelegea perfect suferinţa, dar mai mult decât atât, o justifica în logica iubirii.
„Voi aţi descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă”, scria părintele Galeriu într-o scrisoare-testament vorbind despre jertfa tinerilor care au strigat în ’89 „Vom muri şi vom fi liberi”.
Aşa a fost la început: Jertfa, nu moartea! Creaţia e întemeiată pe jertfă. În jertfa voastră a rodit reînvierea neamului. Voi aşa aţi trăit moartea, ca jertfă; trăind-o aşa, moartea murise în voi mai înainte; murise frica, murise sclavia totalitară, murise josnicia materialistă, murise ateismul, murise tot ce omoară viaţa în duhul ei divin, nemuritor.
Jertfa nu e moarte. Jertfa este DA, afirmaţie originară, început de existenţă; moartea este NU, este negaţie, este sfârşit de existenţă. Cauza jertfei este iubirea, este Dumnezeu; cauza morţii este păcatul, este demonul.
A fost pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a cunoscut închisoarea şi munca silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, a fost bătut şi jefuit de Securitate, iar evenimentele din decembrie ’89 l-au găsit în stradă alături de oamenii pe care-i iubea atât de mult.
El este primul preot care s-a rugat atunci pentru victimele căzute în Piaţa Universităţii: Părintele Constantin Galeriu – a cărui personalitate rămâne adânc întipărită în memoria Bisericii şi a ţării, ca părinte de familie, ca preot de parohie şi ca profesor de înaltă conştiinţă pedagogică şi misionară, cum a spus Patriarhul Daniel.
La aproape 30 de ani de la evenimentele care au dus la căderea comunismului, propunem un scurt profil biografic al preotului care a oficiat primul parastas pentru eroii din ’89:
Părintele Galeriu s-a născut în data de 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeşi din judeţul Bacău.
După încheierea studiilor teologice a fost numit preot în judeţul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti.
Împreună preoteasa Argentina, Părintele Galeriu a crescut şi educat patru copii, într-o perioadă dificilă. După instalarea dictaturii comuniste, a fost permanent urmărit şi supravegheat de autorităţi, fiind chiar întemniţat pentru o vreme.
Familia
A cunoscut-o pe Argentina, o fată orfană de 18 ani, în timp ce era cântăreţ la Biserica Zlătari. Părintele era student şi avea 25 de ani.
Întâlnirea a fost una aşezată, cum se făcea în acele vremuri, în casa unei familii apropiate de biserică. Argentina nici nu ştia iniţial motivul pentru care a fost chemată.
„Mi-a plăcut nespus că a vorbit foarte frumos despre cum vedea el viaţa şi slujirea bisericii alături de Dumnezeu, cum să-şi împlinească şi să-şi facă datoria un preot. Fiind tânăr, cu mult elan, cu sănătate deplină, cu dor de muncă, vorbea, te electrocuta, parcă nu mai aveai nimic în faţă decât chipul lui. La plecare, totuşi, s-au făcut prezentările, arătând scopul pentru care venisem, iar eu, când am auzit, am roşit până în vârful urechilor”, îşi amintea prezbitera Argentina în 2009.
„M-a întrebat dacă îmi place viaţa la ţară, întrucât era repartizat în comuna Poienarii Burchii, cătunul Podul Văleni, la un număr de 120 de familii”.
„Întrebarea cea mai grea la care nu am răspuns nimic a fost: «Domnişoară, dar de mine îţi place?». Ce puteam eu să răspund la o asemenea întrebare, văzându-l pentru prima dată, nici prea mult vorbind ca să-mi dau seama. Nu i-am dat răspuns, dar răspunsul meu a fost că am roşit, am tăcut şi am plecat capul ca un semn, din care s-a înţeles mai mult decât dacă aş fi vorbit”.
Prezbitera Argentina care a trecut la cele veşnice la începutul acestui an, îşi aminteşte că a stat patru ani la ţară, „într-o casă a unui ţăran, cu prispă, fără de lumină, cu grindă în tavan”. A profesat ca învăţătoare până a avut primii doi copii, pe Narcis şi Rodion.
Argentina Galeriu. ©TVR
„A fost frumos, nu mi s-a părut greu, măcar că războiul venise, era sărăcie, am trăit şi o perioadă de foamete. Dar, fiind un om al cărţii, s-a făcut cunoscut în comunele vecine care veneau la slujbele lui la Maslu, la Sfânta Liturghie, le plăcea cum vorbeşte”.
Părintele cu familia s-au mutat de patru ori în perioada în care slujea la Podu Văleni, apoi a fost transferat la oraş unde, spune preoteasa, „parcă era mai greu decât la ţară”, întrucât au urmat perioada de detenţie, boli şi multe alte provocări.
Amvonul şi Catedra
Din anul 1973 a activat pe rând ca asistent, lector şi profesor la catedra de Catehetică-Omiletică a Institutului Teologic Universitar din Bucureşti. Apoi a continuat ca profesor consultant şi conducător de doctorat al Facultăţii de Teologie Ortodoxe din capitală până la finalul vieţii.
„Părintele Galeriu nu a fost profesor în sensul comun, didacticist, ci educator, în toată puterea cuvântului”, mărturiseşte Pr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
„Pe noi, foştii săi studenţi şi doctoranzi, ne-a scos dintr-o anumită stare, sufocată de rutina scolastică, şi ne-a crescut până la punctul în care noi înşine am fost receptivi şi râvnitori”, scrie acelaşi părinte în Ziarul Lumina.
Părintele Galeriu avea un talent strălucit de orator şi uimea pe cei care aveau ocazia să-l vadă predicând.
Părintele Nicolae Bordaşiu, slujitor al altarului de la Sfântul Silvestru, spunea despre Pr. Galeriu: „În viaţa mea am ascultat mulţi predicatori, dar nici unul nu avea o gestică atât de expresivă şi îţi dădeai seama câtă convingere exprima toată fiinţa lui”.
Părintele Galeriu predicând, tablou de Nelu Grădeanu. ©Ziarul Lumina
„Părintele vorbea cu toată fiinţa. La el nu vorbea numai gura şi nu elabora numai creierul, ci părintele vorbea şi cu ochii, şi cu barba, şi cu mâinile, şi cu întreg trupul. Îl vedeai la un moment dat când avea tetrapodul cu cărţile pe el, cu documentarea lui, sărind ca o zvârlugă şi vorbind puternic, gesticulând cu mâinile, accentuând ideile, încât toată lumea era uimită de felul cum vorbea”.
„Era atâta varietate în cuvântările părintelui încât în cadrul aceleiaşi predici care pornea de la o pericopă evanghelică te ştia purta fără să te obosească prin toate ramurile ştiinţelor care aveau oarecare tangenţă cu tema dezvoltată”.
Dascălul şi predicatorul Constantin Galeriu avea o serie de ziceri care au rămas ca maxime între ucenicii săi şi nu numai. Câteva dintre ele sunt amintite de părintele Vasile Gordon:
„Pot să renunţ, dar nu pot să refuz”
„Nimic întâmplător, totul proniator”
„Nu mă supăr decât pe propriile mele păcate”
(către tineri, viitori soţi:) „Feciorie până la Altar, fidelitate până la moarte”
„Binele face puţin zgomot, zgomotul puţin bine”
„Cu reteveiul se aruncă numai în pomul care face roade” ş.a.
Viaţa cetăţii
În acelaşi timp, părintele profesor a fost mereu prezent şi în viaţa cetăţii, tainic şi discret în vremea dictaturii, la vedere după evenimentele din decembrie 1989, astfel că „slujba de apostol şi-a făcut-o deplin”, cultivând un dialog permanent viu atât cu teologi, cât şi cu oameni de cultură laică, altfel spus, cu Biserica şi cu societatea, cu vârstnicii şi cu tinerii, nota Părintele Patriarh despre marele duhovnic.
A fost membru al „Uniunii Preoţilor Democraţi”, iar pe 1 septembrie 1945 şi a justificat acest lucru prin manifestul „Misiunea noastră”.
Deşi la început ar părea condamnabil pentru adeziunea sa la gruparea preoţilor ce trebuia să susţină zisele formaţiuni democratice, prin manifestul său, Constantin Galeriu nu abdică în nici un fel de la crezul pastoral care trebuie să-l domine pe orice slujitor al altarului, scrie istoricul Adrian Nicolae Petcu în Ziarul Lumina. El caută puncte comune între manifestarea politică şi necesităţile societăţii de păstrare a principiilor morale în tiparul creştin.
Potrivit aceluiaşi istoric, Părintele Galeriu scria despre „dragostea între clasele sociale”; că „preotul trebuie să împace doctrinele de partid şi să le subtilizeze în spiritul evanghelic, ceea ce înseamnă politica lui Hristos”; că „Biserica trebuie să încreştineze partidul, să tempereze excesul şi pofta de violenţă”; că „preotul este factor de legătură între clase, între intelectuali, muncitori şi ţărani”, iar „intelectualii adevăraţi nu se mai lasă înşelaţi de eroarea materialistă”, fiind de datoria lor „să colaboreze cu preoţii la predicarea religiei morale” şi că sunt „nebuni cei ce încearcă să creeze o lume nouă prin nimicirea celei vechi”.
Astfel, în viziunea părintelui Galeriu, „prin puterea misiunii creştine socialismul materialist se va subtiliza, încreştina”, ceea ce înseamnă „falimentul materialismului”. Era un discurs curajos într-un context politic încă dezorientat după schimbarea de la 23 august 1944 şi presiunile crescânde venite dinspre factorul sovietic.
A fost prezent la demonstraţiile din 1989 şi a oficiat primul parastas pentru cei ce au fost ucişi la Bucureşti. Apoi, în timpul manifestaţiilor violente din iunie 1990, Părintele Galeriu a avut un alt moment de implicare socială care a rămas în istorie. S-a rugat împreună cu cei peste 50.000 de manifestanţi din Piaţa Universităţii, rostind rugăciunea „Tatăl Nostru”.
Duhovnicia
Tot apropiaţii părintelui spun că el suferea tăcut şi profund împreună cu toţi cei care veneau la el, pentru toate necazurile lor.
„Dacă el vine la mine, este fiul meu!”, aceasta era atitudinea cu care îi primea pe toţi.
Părintele Galeriu. ©Ziarul Lumina
„Suferea în tăcere”, evocă tot părintele Bordaşiu. „Suferea cu cei săraci pentru că nu putea să aline atâta durere câtă vedea la cei necăjiţi, mai ales când mergea în vizite pastorale sau ajungeau la dânsul diferiţi sărmani”.
Nu mulţi ştiu că a avut printre fiii săi duhovniceşti persoane cu suferinţe din cele mai grele, printre care persoane dependente de droguri.
„Suferea de nedescris când avea de lucru cu tinerii care se drogau. Încerca să-i convingă pe cei aduşi fie de părinţi, fie veniţi din proprie iniţiativă. Şi nu erau puţini cei care-l vizitau, ştiindu-l un mare duhovnic. Stătea uneori de vorbă ceasuri întregi cu câte un tânăr din acesta pierdut şi când constata că mesajul nu a avut ecou în sufletul lui, fiindcă cel aflat în faţa lui fie se revolta sau nu primea ceea ce i se oferea, atunci suferinţa părintelui era nemărginită. Dar nu dezarma niciodată. Relua cu acelaşi tânăr discuţia şi tot nu se descuraja”.
Părintele a trecut la cele veşnice în ziua de 10 august 2003 la Bucureşti.
Cuvintele unui ucenic apropiat al Părintelui Galeriu, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, pot ţine loc de concluzie a acestei încercări de profil:
„A rămas şi va rămâne model de preot adevărat, de profesor de Teologie cu chemare reală, de apostol şi de misionar şi de om al lui Dumnezeu cu adevărat filantrop, în cel mai frumos şi mai concret înţeles al faptei iubitoare, de la care nu a exclus şi nu a îndepărtat, pe cât i-a fost omeneşte cu putinţă, pe nimeni”.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 859, Ultimul acces: 2026-05-31 17:29:56

Timp total: 0,33s...

[]:1