Elevii Liceului Iuliu Maniu la filmul Cardinalul[2019-11-29]Cardinalul, un film semnat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma, rulează pe ecranele din România începând cu 9 noiembrie. Avanpremiera la Oradea a avut loc în data de 14 noiembrie, eveniment la care au fost prezenți regizorul și actorul Radu Botar. PS Virgil Bercea i-a decorat pe cei doi cu Crucea Eparhială pentru laici, ca însemn al prețuirii activității și al devotamentului față de Biserică. La eveniment, alături de un număr mare de persoane, a fost prezent și Episcopul romano-catolic de Oradea, PS Laszlo Bocskei.Toți elevii din clasele de liceu, însoțiți de cadrele didactice aceștia fiind și inițiatorii demersului au vizionat filmul în data de 25 noiembrie, în două săli de cinema, special pregătite pentru ei. Impactul vizionării acestui film, ce relatează un segment, o frântură din suferințele celor închiși pe nedrept în vremurile comunismului, a fost cât se poate de relevant pentru elevii noștri. Ne-au mărturisit cu sinceritate că aceste lucruri nu le-au cunoscut, cu excepțiile de rigoare. Credem cu tărie că acesta este momentul în care trebuie să sădim cunoaștere în conștiința tinerilor noștri, pentru a-i determina să își cunoască istoria, să își găsească identitatea și sentimentul de apartenență la ceva cu adevărat valoros. Îi felicităm pe cei care s-au străduit să realizeze acest film, atât de necesar vremurilor noastre și pe toți cei care au putut face posibil acest demers. (directoarea liceului, Antonia Nica, pentru EGCO.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-06-04 10:48:47
|
Timp total: 0,32s...
[]:1