300 ani de învățământ în limba română la Vâlcea. Prima școală pe seama episcopului și a mănăstirilor[2019-11-27]de Gheorghe AnghelLa Râmnicu Vâlcea a avut loc marți un simpozion dedicat împlinirii a 300 de ani de învățământ în limba română. Reprezentantul Arhiepiscopiei Râmnicului la întrunirea științifică organizată în Sala Mircea cel Bătrân a Consiliului Județean a fost pr. Ștefan Zară. Prima școală cu predare în limba română a fost înființată la Râmnicu Vâlcea în 26 noiembrie 1719, un rol important în acest sens având Biserica. Documentul care atestă înființarea școlii arată nu doar implicarea directă a episcopului Damaschin Voinescu la întărirea învățământului în limba română, ci și dorința Bisericii de a îndruma credincioșii spre o cunoaștere desăvârșită, a transmis Arhiepiscopul Varsanufie în mesajul din cadrul simpozionului. Mesajul ierarhului a fost citit de consilierul cultural, pr. Ștefan Zară. Înaltpreasfinția Sa a reamintit cuvintele episcopului Damaschin Voinescu: Am socotit cu tot soborul că lucru este de folosul țărei ca să se facă aici în țară două școale, una rumânească, alta latinească. Însă cea rumânească să fie la Râmnic pe seama episcopului și a mănăstirilor și a popilor și ce ar fi cheltuială dascălilor și copiilor săraci să fie de la dânșii. Iar cea latinească să fie la Craiova pe seama domniei și a boierilor și a țărei să le poarte de toată cheltuiala. Arhiepiscopul Varsanufie a remarcat că este încă multă nevoie de lucrări apostolești în cultura și educația românească și dăm slavă lui Dumnezeu că încă sunt oameni implicați cu jertfelnicie în această lucrare. Evenimentul a fost organizat de Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 754, Ultimul acces: 2026-06-05 22:34:29
|
Timp total: 0,3s...
[]:1