Preotul brașovean care a muncit jumătate de secol pentru a salva file întregi de istorie[2019-10-04]de Mihail Mere-AlbePărintele Vasile Oltean, director la muzeul Prima Școală Românească din Brașov, este autorul a 43 de volume care valorifică tezaurul istoric descoperit în 1967 în turnul bisericii Sfântul Nicolae. Fiecare document, fiecare carte este valoroasă. Pentru istorie nu există mai important sau mai puțin important, a declarat părintele pentru Evenimentul Zilei. Astfel că cele 6.000 de cărți și 30.000 de documente descoperite, izvoare istorice de o valoare incontestabilă, au constituit motivația pentru cercetarea de aproape o jumătate de secol a preotului. Când le-am luat de acolo ( din podul bisericii n.r.), le-am așezat în 15 camere pline, a afirmat Vasile Oltean. Majoritatea documentelor analizate de muzeograful în vârstă de 71 de ani sunt redactate în alfabetul chirilic. Rezultatul cercetărilor sale a fost redat în numeroasele cărți pe care le-a prezentat publicului. Am scris până acum 43 de cărți, pe ultimele două le-am lansat săptămâna trecută, la Covasna. E vorba despre o monografie a Diaconului Coresi singura de pe piață, dar și o monografie a lui Mihai Viteazul cea mai veche monografie din lume din 1603, scrisă la Nurnberg, Germania. Munca asiduă de aproximativ 50 de ani continuă pentru Vasile Oltean care a declarat că mai are trei încăperi pline cu documente necercetate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 855, Ultimul acces: 2026-08-02 10:22:16
|
Timp total: 0.03s...
[]:1