Liturghie celebrată de Nunțiul Apostolic în Catedrala Providența Divină din Chișinău[2019-09-23]Vă transmit salutul Papei Francisc. Cu acest mesaj, Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic pentru Republica Moldova, a salutat și a îmbrățișat credincioșii, celebrând Sfânta Liturghie în Catedrala Providența Divină din Chișinău. Este întotdeauna o bucurie să-l avem printre noi, a spus Episcopul Anton Coșa, salutându-l pe Mons. Buendía, pentru că prezența lui ne apropie de Papa Francisc, pe care îl iubim atât de mult.În timpul predicii, Mons. Miguel Maury Buendía a amintit necesitatea detașării de tot ceea ce nu aparține dialogului cu Dumnezeu, pentru că bunul creștin nu are doi stăpâni, ci răspunde numai lui Dumnezeu și cu o atitudine de mare sărăcie interioară. De asemenea, au concelebrat Vicarul general și ceilalți preoți care colaborează în diferite moduri la viața parohiei Providența Divină. Ca întotdeauna, corul a însoțit Liturghia cu armonie și cântec sacru. La sfârșitul Liturghiei, Excelența Sa a vrut să îi salute pe credincioșii din curtea Catedralei, rămânând cu ei într-un dialog sincer și zâmbitor. Preasfințitul Anton Coșa a putut să îi prezinte pe câțiva, să îi facă cunoștință atât cu cei mai în vârstă, cât și cu tinerii. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 621, Ultimul acces: 2026-08-02 12:46:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1