Să nu luăm locul lui Dumnezeu în viața copiilor noștri Arhiepiscopul Varsanufie[2019-08-26]de Iulian DumitrașcuSă nu luăm noi locul lui Dumnezeu în viața copiilor noștri și să punem viața lor în mâinile lui Dumnezeu, așa cum se cuvine s-o facem ca părinți, a spus duminică Arhiepiscopul Varsanufie. Părintele Arhiepiscop a liturghisit în biserica Sfinții Voievozi a Parohiei Bercioiu Ruda. În cuvântul său rostit pe baza textului biblic care prezintă Vindecarea lunaticului (Matei 17:14-23), ierarhul a evidențiat că lacrimile și rugăciunile noastre înaintea Mântuitorului și a Măicuței Sale pentru copiii noștri nu vor fi niciodată trecute cu vederea. El a atras atenția și asupra datoriei pe care la rândul lor copiii o au față de părinți, informează Arhiepiscopia Râmnicului. Așa cum părinții au datorii față de copii la fel copiii sunt datori părinților lor, pentru că vine o vreme când părinții îmbătrânesc, ajung neputincioși și este bineplăcut înaintea lui Dumnezeu cel care își îngrijește părinții ajunși de bătrânețe, boli și neputințe, a spus Înaltpreasfinția Sa. Potrivit Arhiepiscopului Varsanufie, Evanghelia Duminicii a 10-a după Rusalii trebuie să fie pentru creștini un far călăuzitor. Evanghelia trebuie să ne amintească de faptul că suntem datori să ne rugăm unii pentru ceilalți și să ne într-armăm cu armele duhovnicești împotriva diavolului care sunt Sfânta Cruce, rugăciunea stăruitoare și postirea, a adăugat IPS Varsanufie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Psalții Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea. Biserica Sfinții Voievozi din satul Ruda a fost ctitorită între anii 1601-1624 de jupânul Chirea, jupânița Dumitrana și jupânul Tudor Ciucur. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 623, Ultimul acces: 2026-08-01 15:25:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1