Dacă Îl chemăm pe Domnul Iisus cu stăruință în rugăciune, atunci El vine la noi și ne ajută Patriarhul Daniel[2019-08-18]de Iulian DumitrașcuPreafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus în Duminica a 9-a după Rusalii că Dacă Îl chemăm pe Domnul Iisus cu stăruință în rugăciune, zicând: Doamne, mântuiește-ne! Doamne, scapă-ne!, atunci El vine la noi și ne ajută. Patriarhul a rostit omilia în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală și a făcut referire la textul biblic care prezintă Umblarea pe mare Potolirea furtunii. Valoarea credinței În timpul predicii sale, Patriarhul a amintit de slăbirea credinței Apostolului Petru în timp ce era pe mare și a scos în evidență că numai dacă avem o credință puternică putem primi salvarea de la Hristos Domnul. Cât timp Sfântul Petru privea numai spre Iisus, el umbla pe apă ca și Iisus. Când însă Sfântul Petru a privit spre vând și s-a temur, atunci a început să se îndoiască în sinea lui și să se scufunde în apă. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a atras atenția că dacă credința sau iubirea noastră față de Hristos slăbește și începem să ne temem de puterile schimbătoare ale lumii materiale mai mult decât Îi iubim pe Dumnezeu, atunci începem să ne scufundăm în nesiguranță, disperare și teamă. Umblarea pe mare Analizând modul de venire a lui Iisus către ucenici, Evanghelia consemnează că mergea pe mare ca pe uscat, Părintele Patriarh a explicat de ce Mântuitorul a făcut această alegere. Ca să le arate că El este stăpân peste ape, ca și peste uscat, deoarece El a făcut cerul și pământul, marea și uscatul. Când voiește, El umblă pe mare ca pe uscat, fiind deasupra tuturor stihiilor din lumea aceasta, adică El este liber de toate determinismele materiei. În acest sens, Preafericirea Sa a mai semnalat că ucenicii, pe lângă teama de a nu se scufunda din cauza furtunii, au trebuit să facă față și fricii de o putere necunoscută care venea spre ei ca și cum ar merge pe uscat. Evanghelia face trimitere la Biserică și membrii ei În a doua parte a omiliei, Patriarhul României a mai dezvăluit că Evanghelia Duminicii a 9-a după Rusalii privește, în mod profetic, Biserica întreagă și pe fiecare creștin în parte. Potrivit Preafericirii Sale, corabia din Evanghelie reprezintă Biserica încercată de valurile sau furtunile istoriei care s-au manifestat și se manifestă prin persecuții, erezii și forțe întunecate potrivnice. Tot corabia mai semnifică Biserica aflată într-o lume învolburată de păcate și de patimi egoiste individuale sau colective. În Evanghelia de la Matei este menționat și vântul care îngreunează deplasarea în siguranță a corabiei. Patriarhul Daniel a prezentat simbolismul acestuia. Vântul care este potrivnic corabiei reprezintă vremurile sau situațiile în care Biserica întâlnește ostilitate și respingere în lucrarea ei sfințitoare de-a trece pe oameni de la viața pământească efemeră la viața cerească eternă. Ajutorul divin Tot în omilia rostită, Patriarhul României a spus că Evanghelia citită evidențiază cum trebuie să lupte sufletul creștin în vreme de încercare și a îndemnat la rugăciune. Dacă Îl chemăm pe Domnul Iisus cu stăruință în rugăciune, zicând: Doamne, mântuiește-ne! Doamne, scapă-ne!, atunci El vine la noi și ne ajută. În acest sens, Evanghelia de astăzi este una a încurajării, speranței, luptei și biruinței, a mai spus Părintele Patriarh Daniel care a subliniat în mod sintetic adevărul evanghelic. Toate încercările și necazurile pe care le întâmpinăm în viață pot fi biruite cu folos duhovnicesc dacă nu contăm numai pe propriile noastre forțe, ci ne încredințăm mai întâi ajutorului care vine de la Dumnezeu, a conchis Preafericirea Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 632, Ultimul acces: 2026-07-30 12:52:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1