Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit noi slujitori pentru credincioșii din Italia[2019-08-14]de Iulian DumitrașcuPreasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit sâmbătă la Pavona noi slujitori pentru credincioșii din Italia. Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei a hirotonit în timpul Sfintei Liturghii pe diaconul Marian Găină întru preot care va păstori comunitatea Sfântul Ioan Botezătorul din Olbia, informează Episcopia Italiei. De asemenea, ierarhul a hirotonit în diacon pe ipodiaconul Ciprian Român pe seama nou-înființatei Parohii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Campobasso. După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop i-a felicitat pe noii slujitori ai lui Hristos și i-a îndemnat să-și asume cu mult curaj misiunea încredințată lor. Vizita Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania în Savona a fost ocazionată de hramul parohiei, dedicat Sfântului Mucenic Laurențiu, arhidiaconul. În cuvântul său, ierarhul a făcut referire la viața sfântului, amintind că acesta L-a mărturisit pe Domnul până la moarte, alături de alți șase diaconi și de Sfântul Ierarh Xist al Romei, episcopul lor. În acest context, Părintele Episcop a prezentat darul cel mai preț pe care îl primesc mucenicii. Cununa Mucenicilor este întâlnirea cu Hristos, Cel pe care L-au iubit și L-au mărturisit cu tărie tot timpul vieții lor, ei fiind pentru noi un model de râvnă și de urmare a Domnului. Mucenicul este încredințat de slava și de lumina Domnului, pe care o caută fără încetare în această viață, îndemnându-ne și pe noi să ne punem nădejdea la Domnul, să-L căutăm întâi pe El și să ne sfințim astfel viața, a spus Preasfinția Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 589, Ultimul acces: 2026-07-30 15:40:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1