Necropola domnitorului Mihai Viteazul vizitată de ierarhi străini[2019-08-13]de Gheorghe AnghelMănăstirea Dealu a fost vizitată luni de Mitropoliții Bartolomeu de Smirna, Gabriel de Nea Ionia și Philadelphia și de Pr. Ioan Sauca, Rectorul Institutului Ecumenic de la Bossey din Elveția. Oaspeții din Patriarhia Ecumenică, respectiv Biserica Ortodoxă a Greciei, au fost însoțiți de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei. Mănăstirea Dealu Mănăstirea Dealu se află în localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, la 6 km de reședința județului Dâmbovița. Întemeietorul inițial al Mănăstirii de lângă Târgoviște nu este cunoscut, însă pe vatra vechiului așezământ Radu cel Mare a ctitorit la sfârșitul secolului XV actualul lăcaș de închinare, turnul clopotniță și câteva clădiri de chilii. Biserica a fost sfințită în 4 decembrie 1501. În pronaosul Bisericii mari a Mănăstirii Dealu se află unul dintre cele mai mari spații funerare din țară. În partea dreaptă a necropolei este înmormântat capul domnitorului Mihai Viteazul (1592-1601), iar în stânga este mormântul domnitorului Radu cel Mare. A fost resfințită în anul 2018 de Părintele Patriarh Daniel. Mănăstirea Stela Din programul vizitei din data de 12 august au făcut parte Mănăstirea Stelea și Curtea Domneasca din Târgoviște. La Mănăstirea Stelea ierarhii s-au întâlnit cu profesori de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște și de la Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur. Oaspeții s-au aflat în România cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Ei au participat la manifestările religioase și culturale organizate în perioada 10-11 august la Târgoviște cu ocazia împlinirii a zece ani de la aducerea moaștelor Sfântului Nifon din Muntele Athos. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1608, Ultimul acces: 2026-07-30 07:21:18
|
Timp total: 0.04s...
[]:1