Omul care trăiește în apropiere de Dumnezeu uită de el, viața lui devine hristocentrică- Preasfințitul Părinte Petroniu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Omul care trăiește în apropiere de Dumnezeu uită de el, viața lui devine hristocentrică- Preasfințitul Părinte Petroniu

[2019-08-06]
de Mihail Mere-Albe

Preasfințitul Părinte Petroniu a evidențiat marți, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate cu ocazia hramului Mănăstirii Voivodeni, că în centrul vieții creștinului autentic se află Hristos.
Exemplul clar în acest sens este oferit de cei doi Sfinți Apostoli care în timpul Schimbării la Faț㠄L-au văzut pe Hristos dincolo de umanitate”.
„Iisus li s-a revelat ca Fiu al lui Dumnezeu, putând sa vadă cu ochii fizici lumina din împărăția lui Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.
În continuarea omiliei rostite, ierarhul a vorbit despre simbolismul legii Vechiului Testament și legea cea nouă instituită de Hristos:
„Faptul că este de față Moise care a primit Legea Veche înseamnă că se pregătește acum schimbarea acesteia”.
Atunci când Iisus a murit pe cruce, catapeteasma templului „s-a sfâșiat de sus până jos arătând în chip văzut faptul că legea veche se încheiase”.
Legea cea nouă, a afirmat Episcopul Sălajului, este „anunțată la Cina cea de Taină”.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit protosinghel pe Părintele Macarie Radu, viețuitor al mănăstirii.
Mănăstirea Voivodeni este situată la granița dintre județele Sălaj și Cluj.
Lucrările construcție ale așezământului monahal au debutat în 2002.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 588, Ultimul acces: 2026-07-31 05:17:32