Tradiționala Procesiune de Rusalii din Cluj-Napoca a reunit mii de credincioși[2019-06-17]de Iulian DumitrașcuMii de credincioși au participat în acest an la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată duminică la Cluj-Napoca. Evenimentul s-a aflat la a 9-a ediție și a continuat o tradiție din Ardeal care pune accentul pe rugăciunea pentru roadele pământului și pentru mediul înconjurător la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. De la ora 17:00, Mitropolitul Andrei a oficiat slujba Vecerniei plecării genunchilor în fața Catedralei Mitropolitane, informează Mitropolia Clujului. Printre participanți s-au aflat credincioși, clerici, dar și tineri dintre care mulți au îmbrăcat portul popular românesc. După Vecernie, Părintele Mitropolit le-a vorbit miilor de credincioși adunați în Piața Avram Iancu despre datoria de a ne mărturisi credința. În continuare, a avut loc procesiunea pe traseul: : Piața Avram Iancu B-dul 21 Decembrie 1989 Piața Unirii (prin fața Catedralei Sfântul Mihail) B-dul Eroilor Piața Avram Iancu. În timpul procesiunii s-a intonat troparul Rusaliilor și au fost rostite ectenii speciale. Apoi, participanții au revenit în fața Catedralei unde a fost oficiată slujba sfințirii celei mici a apei, au fost binecuvântate spicele de grâu și au fost rostite rugăciuni pentru natură. Evenimentul s-a încheiat prin cuvântul Mitropolitului Clujului care a mulțumit tuturor credincioșilor pentru participare și împreună rugăciune, dar și celor care s-au implicat pentru buna desfășurare a programului stabilit. Mitropolitul Andrei a felicitat în predica sa și Agenția de știri Basilica pentru promovarea Binelui de știut în cei 11 ani de activitate. 11 ani în care a transmis, sub moto-ul «Binele de știut», pe plan național și internațional, făcându-le cunoscută oamenilor activitatea Bisericii Ortodoxe Române și, prin urmare, activitatea Mitropoliei noastre, a spus Înaltpreasfinția Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 693, Ultimul acces: 2026-07-27 00:38:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1