Un secol de dor cu Grigore Leșe la Baia Mare[2019-06-18]de Iulian DumitrașcuRenumitul artist Grigore Leșe a susținut luni în spațiul de sus al Catedralei Episcopale din Baia Mare un concert de cântări tradiționale intitulat Un secol de dor, informează Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Evenimentul a avut loc de hramul lăcașului de cult dedicat Sfintei Treimi, în contextul Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română și al Zilelor Culturale ale Municipiului Baia Mare. La concert au fost prezenți Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul, și mulți credincioși care îl îndrăgesc pe Grigore Leșe. Grigore Leșe este un cunoscut interpret de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului, România. A absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, Facultatea de Interpretare (fagot). Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului. Grigore Leșe cântă și la diverse instrumente muzicale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 650, Ultimul acces: 2026-07-25 03:59:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1