5 sfaturi pentru o pocăință sinceră[2019-04-12]de Gheorghe AnghelPocăința pentru păcatele săvârșite trebuie să fie o stare duhovnicească prezentă pe tot parcursul vieții noastre în speranța dobândirii Împărăției lui Dumnezeu. Mai mult ca oricând, în Postul Mare este necesar să ne îngrijim de partea sufletească și să căutăm pocăința care ne deschide calea spre Rai. În acest sens am notat câteva sfaturi pentru a dobândi curăția sufletească în vederea mântuirii: Conștientizează-ți starea decăzută Actul spovedaniei implică în primul rând conștientizarea stării de păcătoșenie și dorința întoarcerii la Tatăl Ceresc. Fără această mișcare sufletească nu putem merge pe drumul unei adevărate pocăințe care implică o spovedanie curată. Fiul risipitor din evanghelie este exemplul cel mai potrivit pentru a portretiza starea pe care trebuie să o dobândim noi când ne îndreptăm spre scaunul spovedaniei. La fel ca acel suflet rătăcit este nevoie să ne venim în fire și să conștienizăm faptul că mâncăm roșcovele oferite de ispitele modernității și refuzăm în mod liber să ne bucurăm de bunătățile hristice. Examinează-ți conștiința Odată ce am conștientizat starea pătimașă în care ne aflăm avem datoria să ne examinăm conștiința, adică să efectuăm o introspecție pentru a vedea ce păcate și patimi ne tulbură. Raportându-ne la poruncile evanghelice, putem să identificăm anumite neconcordanțe existente în comportamentul nostru despre care trebuie să vorbim cu preotul duhovnic. Dacă nu avem suficiente cunoștințe în acest sens, dacă este prima oară când dorim să ne spovedim, nu este nicio rușine să cerem ajutorul unui preot. El ne poate sfătui ca pregătirea noastră pentru spovedanie să fie eficientă și folositoare. Plânge-ți păcatele Să mergem la Taina Spovedaniei și să mărturisim verbal anumite păcate este simplu, însă actul mărturisirii implică și părerea de rău pentru păcatele săvârșite. Din Biblie aflăm că nu tot cel ce spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, adică este necesară căința pentru patimile noastre, nu doar o recunoaștere superficială a greșelilor săvârșite. Spovedește-ți păcatele Având în minte păcatele și patimile care ne stăpânesc trebuie să mergem la preotul duhovnic să ne spovedim și să discutăm cu el despre modalitățile prin care putem să eliminăm aceste practici care ne fură bucuria Împărăției Cerurilor. Atunci când ne mărturisim păcatele trebuie să avem în vedere următoarele: Să vorbim despre propriile păcate și nu despre păcatele altora; Să ne asumăm greșelile săvârșite; Să ne ferim de o detaliere exagerată; Să ascultăm sfaturile preotului duhovnic. Ostenește-te să rămâi curat sufletește După ce am primit iertarea păcatelor este imperios să avem trezvia necesară pentru a ne feri cât mai mult de păcate și patimi. Iar acest lucru se realizează prin rugăciune și îndeplinirea canonului primit de la duhovnic. Numai printr-o pocăință sinceră și curată putem să primim iertarea păcatelor și să ne apropiem de Hristos cel ce a biruit moartea. Acesta este drumul prin care fiecare poate deveni #maitarecamoartea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-07-24 19:29:35
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1