Episcopul Macarie: „Să-i cuprindem pe toți în îmbrățișarea rugăciunii” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Episcopul Macarie: „Să-i cuprindem pe toți în îmbrățișarea rugăciunii”

[2019-04-07]
de Iulian Dumitrașcu

Episcopul Macarie al Europei de Nord a liturghisit duminică la Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, de unde a îndemnat „Să-i cuprindem pe toți în îmbrățișarea rugăciunii”.
În cuvântul rostit în timpul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop a vorbit despre treapta rugăciunii identificată în „Scara urcușului dumnezeiesc” a Sfântului Ioan Scărarul pomenit în această duminică.
„Nu avem altă armă de luptă pentru depărtarea ispitelor decât rugăciunea. Nu avem alt mijloc mai grabnic de a sări în ajutorul semenului decât rugăciunea”.
„Rugăciunea nu este doar o faptă bună pe care o putem lucra pentru mântuire, ea este o stare a inimii, o orientare a personalității noastre, o tindere din inerția materiei spre curatul cerului. Rugăciunea este, cu adevărat, respirația sufletului nostru. Avem suflet viu, doar atât cât ne rugăm”.
„Împlinim chemarea noastră de a fi în comuniune cu Dumnezeu atunci când ne unim cu El prin rugăciune. Îl odihnim pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe Sfinți, în măsura în care ne rugăm”.
„Să ne rugăm fierbinte, neîncetat, căci rugăciunea ne curăță mintea, ne înmoaie inima, ne încălzește sufletul, înălțându-ne și unindu-ne cu Dumnezeu”, a spus ierarhul la finalul predicii sale.
Zilele acestea, Preasfințitul Părinte Macarie a spovedit la Stockholm numeroși credincioși.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 924, Ultimul acces: 2026-07-28 04:26:21