Arhiepiscopul Ciprian: Pentru a-L urma pe Hristos trebuie să îndeplinim două condiții - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Arhiepiscopul Ciprian: Pentru a-L urma pe Hristos trebuie să îndeplinim două condiții

[2019-04-01]
de Iulian Dumitrașcu

„Nu avem altă soluție de a-L urma pe Hristos decât aceea de a îndeplini două condiții”, a spus duminică Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei.
Cele două condiții la care a făcut referire Arhiepiscopul sunt „lepădarea de iubirea trupească de noi înșine, de egoism” și „asumarea crucii vieții, crucii suferinței, crucii necazurilor și neîmplinirilor noastre”.
În Duminica Sfintei Cruci, ierarhul i-a vizitat pe membrii comunității parohiale din Măicănești, unde a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
În predica duminicală, Părintele Arhiepiscop le-a explicat credincioșilor de ce a rânduit Biserica așezarea Duminicii Sfintei Cruci la mijlocul Postului Mare.
„Sfânta Cruce se scoate în mijlocul bisericii pentru a reaminti omului care a căzut în păcatul neascultării, despre existența pomului vieții. În mijlocul Raiului erau doi pomi importanți: pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. Acum, în Biserica creștină, pomul vieții este Sfânta Cruce cea de viață dătătoare”.
„Aflându-ne la jumătatea Postului, să luăm putere din puterea Crucii, să ne continuăm călătoria duhovnicească spre Înviere și să ne străduim cu toții să rămânem uniți în dreapta credință și în iubirea lui Hristos, ca să avem parte de bucurie și de lumina Sfintei Sale Învieri”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Lăcașul de cult din satul Măicănești a fost ridicat între anii 1912-1914. Cutremurele din 1977 și 1986 au afectat structura de rezistență a bisericii, fiind necesară realizarea unor reparații capitale.
În perioada 2006-2008, lăcașul de rugăciune a fost împodobit cu pictură din nou, în tehnica frescă, prin contribuția deosebită a Dlui Nicușor Nistor, fiu al satului, și cu sprijinul enoriașilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 807, Ultimul acces: 2026-07-27 08:01:02