Pentru a vesti săracilor Evanghelia

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Pentru a vesti săracilor Evanghelia

[2007-01-20]

pr. Raniero Cantalamessa

Ne-am pregătit la ascultarea acestei pericope evanghelice repetând refrenul psalmului responsorial, acel act de credinţă: "Cuvintele Tale, Doamne, sunt Duh şi viaţă". Din aclamaţia Evangheliei, Liturghia a desprins câteva cuvinte, propunându-ni-le ca temă de reflecţie: "Domnul m-a uns să duc săracilor vestea cea bună". Aici este vorba despre profeţia lui Isaia, profetul pe care Isus şi-L aplică Lui însuşi. Aşa cum ne spune evanghelistul Luca, Isus a rostit aceste cuvinte în sinagoga din Nazaret, la începutul misiunii Sale publice, şi conţin oarecum un titlu la începutul întregii Evanghelii: "Aceasta este misiunea Mea - pare a spune Isus - şi aceştia sunt destinatarii!" Importanţa unor astfel de cuvinte pentru a înţelege spiritul Evangheliei este aşadar imensă, pentru că de aceasta depinde în mod direct înţelegerea Fericirilor: "Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor".

Aici va trebui să ne punem câteva întrebări: Ce este Evanghelia care se vesteşte? Cine sunt săracii cărora li se vesteşte? Pe buzele lui Isaia, care le spunea acele cuvinte conaţionalilor săi deportaţi în Babilonia, Vestea cea Bună era asigurarea că Iahve, Dumnezeul lor, va lua în mâna Sa soarta poporului Său, aşa cum a făcut în Egipt, când l-a izbăvit de robia Faraonului; Ierusalimul, Cetatea Sfântă, va fi reconstruită; toţi cei robiţi se vor reîntoarce cu aceeaşi bucurie cu care copilul se avântă spre sânul mamei sale, şi, reîntorşi în cetate, vor fi mângâiaţi. După reîntoarcere, aşteptarea nu a încetat, ci s-a dilatat spre un orizont şi spre o realitate mai mare şi mai misterioasă, adică spre o suveranitate a lui Dumnezeu exercitată de aproape, personal, pe pământ.

Atunci când Isus, în sinagoga din Nazaret, a închis sulul cărţii şi a spus: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre", a fost ca şi cum ar fi spus direct: "Făgăduinţa cea de demult a lui Dumnezeu a ajuns la împlinire; astăzi, prin Mine, se realizează acea Nouă Stăpânire a lui Dumnezeu pe pământ". Cu alte cuvinte, El îşi repeta chemarea: "Pocăiţi-vă pentru că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi".

Această împărăţie înseamnă acceptarea Stăpânirii Domnului care nu se exprimă prin dominare, prin impunerea legilor, ci mai degrabă prin eliberarea de toate de toate sclaviile; se exprimă prin pacea şi bucuria duhului, aşa cum spune Sfântul Pavel. Pentru cei săraci acesta este un mesaj al bucuriei, întrucât într-o împărăţie a lui Dumnezeu vor fi abrogate acele legi riguroase şi neomenoase care să mai permită celor bogaţi şi puternici să aibă întotdeauna dreptate, să-l mai jecmănească pe cel slab şi neajutorat, dar cu toate acestea să pretindă şi titlul onorific de "binefăcători". În noua Împărăţie raporturile vor fi răsturnate: cei de pe urmă vor fi întâi iar primii vor fi ultimii, şi aceasta nu în sensul că cei bogaţi vor fi lipsiţi de averile lor, iar din mulţimea săracilor se va ridica o nouă aristocraţie privilegiată, ci în sensul că s-a schimbat în favoarea celor săraci şi asupriţi dimensiunea evaluării: munca acum este valoarea, nu puterea omului, nu averea.

Şi acum o altă întrebare, adică a doua: "Cine sunt săracii cărora li se vesteşte Evanghelia?" Cu alte cuvinte, ce fel de sărăcie este aceea care aici, ca şi în restul Evangheliei, este declarată fericită? Unii răspund că aceasta ar fi o stare socială, adică pur şi simplu a nu avea bunuri, a fi la cheremul altora (adică oprimaţi, exploataţi) aşa cum era Lazăr din parabolă; sentimentele şi meritele personale nu contează deloc; ceea ce contează este că Dumnezeu este suveran drept, şi ca orice suveran drept (cel puţin în mentalitatea Orientului Antic), El trebuie să ia apărarea celor lipsiţi de apărare (J. Dupont).

Alţii spun: "Este o atitudine spirituală, un fel de sărăcie, care presupune sărăcia de fapt însă nu necesară, şi oricum nu poate fi identificată cu ea" (A. Gelin). Noi luăm şi una şi alta de bune şi vom spune că este o atitudine interioară bazată pe o stare de fapt sau tinde spre aceasta: este sărăcia fără nici un fel de adăugiri la textul Fericirilor din Evanghelia lui Luca, şi a sărăciei în duh din Evanghelia lui Matei, luate împreună.

Sărăcia evanghelică nu poate fi primită în toată greutatea ei decât privind cu ambii ochi. Cei doi evanghelişti au evidenţiat în ambele cazuri un aspect real al sărăciei pe care o înţelegea Isus; întregul trebuie recuperat alăturând cele două părţi ale concepţiei despre sărăcie: a lui Luca şi a lui Matei. O sărăcie "numai cu duhul" nu ar da dreptate concretizării atâtor insistenţe ale lui Isus care pune împărăţia lui Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor, şi dacă este nevoie, cere renunţarea la ceea ce are omul. Nu dă dreptate faptului că Isus îi preferă pe săraci, pe cei slabi şi bolnavi, după cum nu lămureşte nici pentru ce anume tocmai cei săraci au fost primii care au primit Vestea cea Bună a lui Isus, şi au fost primele mădulare ale Bisericii. Însă o sărăcie care ar fi "numai de fapt" ar exclude chiar mai multe lucruri din Evanghelie. De pildă, ce ar însemna îndemnul de a deveni ca pruncii, atât de aproape de Fericirea Sărăciei? Pentru ce "Magnificat" îi pune faţă-n faţă pe cei puternici cu cei umiliţi şi nu cu cei săraci? Pentru ce Isus îi pune faţă-n faţă pe cei mici cu cei înţelepţi şi nu cu cei bogaţi?

Isaia, la care a recurs Isus pentru a-şi exprima misiunea Sa, ne ajută să descoperim săracii din Evanghelie. Aceştia sunt săracii lui Iahve, cei săraci "în faţa lui Dumnezeu", care în întristarea şi în sărăcia lor îşi amintesc de El, în care îşi pun toată încrederea şi nădejdea; aceia care nu se încred în carele lor de luptă şi în puterea cailor, şi nici în faptele lor de dreptate. Această sărăcie înseamnă a putea sta cu faţa senină înaintea lui Dumnezeu, a păstra acea conduită a vameşului din templu, a avea aceleaşi dispoziţii spirituale cu Maria, sau ca prima comunitate creştină de după Paşti: "smeriţi sub Mâna puternică a lui Dumnezeu". Sărăcia evanghelică nu poate fi separată de umilinţă. Sfântul Francisc din Assisi, marele cântăreţ al Doamnei Sărăcii, a înţeles aceasta foarte bine.

Poate că astăzi nu este mai puţin important să ne îndreptăm atenţia asupra acestei sărăcii smerite decât asupra sărăciei materiale. În viaţa Bisericii există situaţii sau momente de sărăcie. Prima lectură ne-a prezentat tocmai unul dintre aceste momente. O mână de oameni, "rămăşiţa lui Israel", împreună cu Ezdra şi cu Neemia, s-au reîntors în Ierusalim din robia babilonică; s-au adunat într-o piaţă în jurul căreia nu se aflau decât ruine şi dărâmături. Totul trebuie luat de la capăt, în mijlocul unor popoare ostile care nu privesc cu ochi buni această comunitate ce se încăpăţâna a se adapta obiceiurilor tuturor. Cât de îndepărtată este splendoarea vremurilor lui David şi Solomon! ... Ei ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi încep a plânge cu hohote! ... Iată, aceasta este situaţia sărăciei în istoria lui Israel, mai apropiată Bisericii de astăzi decât s-ar părea. Marea cultură, minunata ştiinţă (sau mai bine spus ceea ce se crede ca atare), au întors spatele Bisericii şi s-au instalat pe jilţul de judecată. Pe zi ce trece creştinii devin tot mai mult o minoritate, şi nu arareori sunt ridiculizaţi, cedând în faţa anumitor aberaţii! ... Cât de mult ne-am îndepărtat de fastul unui adevărat creştinism!

Trăirea acestei situaţii de sărăcie înseamnă a ne încrede numai în Domnul şi mai cu seamă a iubi şi a ierta, aşa cum făceau primii creştini, care au fost mult mai izolaţi şi mai persecutaţi decât noi, despre care s-a scris că îi scuzau pe toţi şi nu acuzau pe nimeni, ba chiar se rugau pentru călăii lor (Eusebiu: Istoria Bisericii). Împotrivirea lor faţă de compromis şi apostazie nu făcea altceva decât să apară şi mai luminoasă această împotrivire a lor faţă de ură şi de resentiment.

Înfăşurând sulul cărţii, în ziua aceea Isus a spus: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta". Acum şi noi să închidem Cartea Evangheliei din care am citit toate acestea, însă nu cu gândul de a se sfârşi toate aici, ci într-un oarecare sens de a începe totul din acest moment: "Dacă ştiţi toate aceste lucruri (că împărăţia lui Dumnezeu aparţine săracilor), fericiţi veţi fi dacă le veţi pune în practică". Cuvântul lui Dumnezeu se reînnoieşte ori de câte ori cineva îl ascultă şi îl pune în practică. Astăzi, acel Cuvânt pronunţat de El în acea zi se prelungeşte în Biserică şi mai durează încă. Cu alte cuvinte, trebuie să ştim că şi noi suntem crainicii trimişi spre a vesti săracilor mesajul fericirii.

Sfânta Împărtăşanie, pe care o vom primi peste câteva minute, să facă în aşa fel încât Duhul Domnului, adică Duhul lui Isus din Nazaret, să coboare asupra noastră spre a putea împlini şi noi - aşa ca El - această Scriptură.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1345, Ultimul acces: 2026-10-24 11:41:35

Timp total: 0.04s...

[]:1