Duminica după Botezul Domnului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Duminica după Botezul Domnului

[2007-01-05]

Diverşi alţi autori

După ce a fost botezat, primele cuvinte pe care le-a rostit Cristos au fost: "Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor". De ce? Deoarece după ce am fost botezaţi, suntem în continuare ispitiţi şi singurul mod de a pune capăt ispitei este acela de a ne pocăi. Ce înseamnă însă mai exact aceste cuvinte? Ce este pocăinţa? Ce este Împărăţia Cerurilor?

Pentru a înţelege semnificaţia cuvântului pocăinţă, trebuie să înţelegem întâi natura opusului pocăinţei, motivaţia pentru pocăinţă - păcatul. Păcatul vine la noi în trei etape. Mai întâi, avem un gând, o ispită de a face răul. În al doilea rând, întreţinem acest gând şi ne imaginăm atracţiile lui până când devine irezistibil. În al treilea rând, acţionăm potrivit acelui gând pe care l-am întreţinut. Acestea sunt cele trei stadii ale păcatului.

Pocăinţa are de asemenea trei stadii. În primul rând, ne mustră conştiinţa, ne vine gândul că ceea ce am făcut este rău. În al doilea rând, întreţinem acest gând şi îl dezvoltăm până când acţiunea devine irezistibilă. În al treilea rând, acţionăm. Acestea sunt cele trei stadii ale pocăinţei. Aşadar pocăinţa nu este doar o idee, un gând, este mai presus de toate o acţiune. Pocăinţa este o schimbare a gândirii care duce la o schimbare practică şi vizibilă în viaţa noastră.

Da, este adevărat, adesea se pare că venim la spovadă cu aceleaşi păcate ca înainte. Da, este adevărat, adesea se pare că nu facem nici un progres, că deşi am greşit din nou, nu vărsăm nici o lacrimă, nu avem o căinţă profundă care să ne facă să ne schimbăm viaţa. Cu toate acestea, nu înseamnă că trebuie să ne pierdem speranţa, să cădem în disperare. Aceasta ar însemna să cădem într-o altă ispită a diavolului: a crede că suntem incapabili să ne pocăim şi că toate eforturile noastre sunt zadarnice. Faptul simplu de a veni la spovadă mărturisind că suntem slabi, că am greşit din nou, că pocăinţa noastră nu este destul de profundă, este în sine un act de căinţă. Mai mult, prin pocăinţă continuă şi prin hotărârea de a ne pocăi, în final vom ajunge la o căinţă profundă şi la lacrimi.

Dacă aceasta este pocăinţa, ce este atunci Împărăţia Cerurilor? În primul rând, Împărăţia Cerurilor a fost Cristos Însuşi care le-a spus aceste cuvinte oamenilor din acele timpuri, în faţa cărora a stat. Împărăţia Cerurilor se apropiase cu adevărat, pentru că El stătea înaintea lor. În al doilea rând, Împărăţia Cerurilor este aproape şi într-un alt sens şi stă înaintea noastră aici şi acum. Împărăţia Cerurilor este aici şi acum, dar acceptarea lui Cristos şi a Sfinţeniei, Milostivirii şi Harului Său depinde disponibilitatea noastră. Chiar în acest moment fiecare dintre noi poate de fapt să îl întâlnească pe Dumnezeu şi să intre în bucuria Lui eternă, dar doar dacă dorim să facem acest lucru prin pocăinţă profundă. Bucuria Împărăţiei Cerurilor, pur şi simplu starea de satisfacţie alături de Dumnezeu, bunăstarea noastră sunt deschise pentru toţi cei care doresc să îl accepte pe Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu.

Da, este adevărat că bunăstarea noastră depinde într-o anumită măsură de faptul de a avea sau nu un loc de muncă, un acoperiş deasupra capului, suficienţi bani pentru traiul nostru. Dar nici unul dintre aceste lucruri nu este absolut esenţial, deoarece există oameni care au toate acestea dar sunt nefericiţi, nu au Împărăţia Cerurilor. Şi mai există oameni care nu au nimic din toate acestea şi totuşi sunt fericiţi, ei au Împărăţia Cerurilor.

Mă gândesc la starurile din cinematografie care se căsătoresc şi apoi divorţează, se recăsătoresc şi apoi iarăşi divorţează, şi fac aceasta de şase sau şapte ori, şi de fiecare dată dau vina pe ceilalţi pentru divorţ. De fapt starurile poartă problema în ei înşişi, în egoismul lor şi în împietrirea inimii lor. Mă gândesc la cineva care trece dintr-o ţară în alta şi de la o slujbă la alta, dând vina pe ceilalţi pentru fiecare nouă plecare. De fapt problema o duce în geamantan, problema constă în instabilitatea persoanei, în incapacitatea ei de a se înţelege cu ceilalţi, şi nu în circumstanţele exterioare.

Mă gândesc şi la o veche poveste din folclor despre fericire, care spune că era odată un rege foarte trist. Sfătuitorii lui i-au spus că ar trebui să îşi trimită slujitorii să găsească pe cineva pe deplin fericit, să îi ia cămaşa şi să o poarte el însuşi. Atunci regele ar fi pe deplin fericit. Astfel acesta şi-a trimis slujitorii şi au căutat de-a lungul şi de-a latul împărăţiei. În final, unul dintre slujitorii regali a găsit un om pe deplin fericit. S-a întors la rege cu vestea cea bună. Regele a întrebat nerăbdător: "Dar unde este atunci cămaşa omului?" "Din păcate", a răspuns slujitorul, "acest om pe deplin fericit era atât de sărac încât nu avea nici o cămaşă".

Cu alte cuvinte, prezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu depinde în final nu de circumstanţele exterioare ci de noi înşine, de dispoziţiile noastre interioare, de capacitatea noastră de a ne pocăi. Într-adevăr, Împărăţia Cerurilor este aproape doar dacă ne pocăim. Fie ca Dumnezeu să ne dea dorinţa pentru această pocăinţă.

(Orthodox Sermons)

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 2016, Ultimul acces: 2026-10-23 00:45:40

Timp total: 0.04s...

[]:1