Hramul celei mai vechi mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureștilor | PS Timotei: Biserica îi învață pe copii să fie aproape de Dumnezeu[2017-11-21]de Gheorghe AnghelHram Snagov (2) Într-o vreme în care atât de mulți oameni își uită părinții și uneori îi părăsesc, într-o vreme în care frații nu se mai consideră frați și prietenii nu mai sunt prieteni, Biserica îi învață pe copii să fie aproape de Dumnezeu, de oameni, de părinții lor, a spus PS Timotei credincioșilor aflați la hramul celei mai vechi mănăstirii din Arhiepiscopia Bucureștilor, și anume așezământul monahal situat pe ostrovul Snagov. În omilia sa prilejuită de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit marți despre educația copiilor și despre rolul Bisericii în acest proces. Despre copii aduși de mici la Biserică, ierarhul a spus că primesc binecuvântarea lui Dumnezeu și vor străbate mai ușor valurile potrivnice prin care trec toți oamenii deopotrivă. El a îndemnat pe părinți nu îi lipsească pe prunci de binecuvântarea lui Hristos, deoarece numai în cadrul Bisericii vor învăța să fie aproape de Dumnezeu, să-i urmeze Lui, să caute Lumina și binecuvântarea Tatălui Ceresc și să se ferească de lucrările întunericului. Preasfinția Sa a afirmat că vârsta copilăriei este cea mai potrivită pentru fixarea deprinderilor bune și a învățăturilor folositoare. El a oferit-o exemplu pe Maica Domnului care, după o perioadă îndelungă petrecută în templul din Ierusalim unde a viețuit învățând Scripturile de la o vârstă fragedă, a fost vizitată de îngerul Domnului ce s-a minunat de curăția gândurilor ei și i s-a închinat spunându-i: Bucură-te ceea ce ești binecuvântată între femei. PS Timotei a spus că sărbătoarea de astăzi ne învață ca atunci când facem o făgăduință lui Dumnezeu trebuie să o îndeplinim. El i-a prezentat pe Sfinții Ioachim și Ana ca exemplu în acest sens și a reamintit că de multe ori noi făgăduim înaintea lui Dumnezeu, dar nu împlinim, iar când nu împlinim nu mai primim ajutorul divin. Preasfinția Sa a transmis cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a evidențiat lucrarea jertfelnică a părintelui stareț Varahiil Bănățeanu. Nu vă ascund faptul că părintele mi-a spus aseară că sunt multe duminici în care vin doi sau trei oameni aici la Liturghie. Dumnezeu știe suferințele fiecăruia, dar și greutățile pe care le întâmpină un monah care stă de veghe în acest loc aflat între ape, vânturi și furtuni. La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț a oferit Preasfințitului Episcop Timotei o icoană reprezentând pe Maica Domnului. În cadrul slujbei a avut loc hirotonia în diacon a tânărului teolog Florin Cristian Troi, pe seama parohiei Bălăceanca din Protopopiatul Ilfov Sud. Mănăstirea Snagov a fost atestată documentar pentru prima oară în anul 1408, în timpul lui Mircea cel Bătrân. Biserica actuală a fost construită între 1517-1521 de Sfântul Voievod Neagoe Basarab. Conform tradiției, Mănăstirea Snagov este locul în care Vlad Țepeș a fost îngropat sub o lespede de piatră, așezată în fața ușilor împărătești ale altarului, după ce a fost ucis în anul 1476. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3618, Ultimul acces: 2026-07-25 03:15:12
|
Timp total: 0.05s...
[]:1