Hramul mănăstirii Lainici | Două secole de la sfințirea lăcașului de cult - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Hramul mănăstirii Lainici | Două secole de la sfințirea lăcașului de cult

[2017-11-22]
de Gheorghe Anghel

Lainici 1
Maica Domnului a fost cinstită în lavra Sfântului Irodion de la Lainici de sute de pelerini veniți din Oltenia, dar și de peste munți, îndeosebi din județul Hunedoara, pentru a sărbători hramul bisericii vechi construită la începutul secolului al XIX-lea. Sărbătoarea a avut conotații speciale deoarece anul acesta se împlinesc două secole de la sfințirea bisericii, așa cum reiese din pisania așezată la intrarea în sfântul locaș.
Cu prilejul sărbătorii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Olteniei care i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a adresat un cuvânt de învățătură legat de semnificația praznicului împărătesc.
„Maica Domnului a fost adusă la templu spre a deveni vas ales al Împărăției cerești”
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Mitropolitul Olteniei a subliniat semnificația duhovnicească a momentului Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Acum se împlinește voia lui Dumnezeu, așa cum spunem în cântările dedicate praznicului, căci Fecioara cea luminată în templu se aduce spre a vesti omenirii venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. Maica Domnului a fost adusă de mică în templu pentru a se hrăni cu cele cerești și a deveni vas ales al Împărăției lui Dumnezeu, Fecioară preacurată pe care Împăratul ceresc a ales-o pentru a naște pe Fiul Său și Mântuitorul nostru. Așadar, prin aducerea la templu, Maica Domnului și-a păstrat sufletul și trupul curate, devenind locaș al Preasfintei Treimi înainte de întruparea Fiului.
Să cinstim cu toată evlavia momentul intrării în templu a Maicii Domnului, pentru că aici s-a pregătit, s-a format, a trăit experiența pogorârii Duhului Sfânt, a vorbirii cu îngerii, agonisind astfel dumnezeirea de care avea nevoie pentru a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu și a deveni cu adevărat Maica Vieții. Știm că viață s-a numit și Eva, dar prin neascultare ea a adus omenirii moartea, pe când Maica Domnului, ascultând permanent de glasul lui Dumnezeu, vrăjmașul diavol nu a mai putut introduce în sufletul ei otrava păcatului, devenind cu adevărat viață, rai cuvântător, templul cel binecuvântat în care Dumnezeu s-a făcut om, a spus IPS Irineu.
Lăcașul de cult este un loc important de pelerinaj al românilor din toată țara și a fost construit între anii 1812 și 1817. Dispune de o valoroasă colecție de artă, ce conține icoane și obiecte de cult.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 12056, Ultimul acces: 2026-07-24 16:29:46