Educație pentru sănătate: Campania Voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale a ajuns la peste 16.000 de persoane[2025-01-09]de Alexandru BobocÎn ultimii 8 ani, Campania Prevenție și Educație pentru sănătate desfășurată de Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale a ajuns la 16.381 de persoane, transmit organizatorii într-un comunicat de presă. Beneficiarii cursurilor de educație pentru sănătate sunt din 14 județe din țara noastră cărora li se adaugă și localități din Republica Moldova. Voluntarii au desfășurat activități și cu persoanele private de libertate din penitenciarele Jilava, Târgșor, Tichilești și Focșani. Toți aceștia au beneficiat de educație sanitară și consiliere pentru prevenție. Informațiile oferite prin campania noastră îi vor ajuta pe copii și pe ceilalți beneficiari atât acum, cât și pe viitor. Este esențial să dobândim deprinderi sănătoase încă din copilărie, iar prin educație sanitară corectă putem preveni multe probleme de sănătate, a declarat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor. Le-am predat lecții despre igiena corporală, igiena posturală și acordarea primului ajutor. Aceste cunoștințe esențiale îi ajută să fie pregătiți pentru situații de urgență și contribuie la formarea unor adulți responsabili, a explicat profesorul Gelu Costache de la Școala Postliceală Sanitară a Seminarului Teologic Ortodox din București. Campania de educație sanitară a vizat reducerea îmbolnăvirilor prin promovarea unui stil de viață sănătos și prin intervenții în domenii precum stomatologia, nutriția, psihologia, recuperarea medicală și sănătatea publică. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 25, Ultimul acces: 2025-02-13 08:27:10
|
Timp total: 0,17s...
[1]:1