Butea – 135 de ani cu Maria de la Lourdes - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Butea – 135 de ani cu Maria de la Lourdes

[2021-10-14]
La data de 12 octombrie 2021 s-au împlinit 135 de ani de prezență a statuii Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes (prima adusă în Dieceza de Iași) în mijlocul Bisericii vii din localitatea Butea. Cu prilejul acestui aniversar, s-a organizat un triduum marian, având un program liturgic bine stabilit și intens trăit. Inițiativa organizării acestui eveniment a aparținut pr. Marcel Blaj, parohul locului, în colaborare cu pr. Iosif Dorcu, fiu al comunității butene și reprezentant venit de la Lourdes, care a fost și călăuzitorul istorico-spiritual în aceste zile.

Duminică, 10 octombrie, a fost marcat începutul triduum-ului cu Sfânta Liturghie celebrată la ora 11.00, prezidată de pr. Egidiu Condac, Vicar general al Diecezei de Iași; la sfârșitul Liturghiei a fost purtată în procesiune statuia ce reprezintă Preasfânta Inimă a lui Isus la locul special amenajat și renovat care a fost sfințit și binecuvântat. Duminică seara, începând cu ora 17.00, a avut loc Adorația euharistică în cadrul căreia s-a recitat și Sfântul Rozariu în cinstea Sfintei Fecioare de la Lourdes, moment intitulat „Prin Maria de la Lourdes la Isus”, iar apoi a fost celebrată Sfânta Liturghie la ora 18.00. Luni, 11 octombrie, la ora 17.00, a avut loc o nouă Adorație euharistică încheiată cu binecuvântarea specială a bolnavilor cu Preasfântul Sacrament. A urmat, la ora 18.00, Sfânta Jertfă a Liturghiei.
Marți, 12 octombrie, la ora 17.00, a fost Adorația euharistică, în cadrul căreia s-a recitat sfântul rozariu în mai multe limbi, accentuând astfel intențiile noastre pentru lumea întreagă, în special pentru misiuni și misionari. Încununarea sărbătorii a fost marcată la Liturghia din ziua aniversării (12 octombrie), prezidată de PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, la finalul căreia s-a desfășurat procesiunea cu statuia de la Lourdes în interiorul lăcașului de cult. La sfârșitul sfintei celebrări, Episcopul Iosif a dat mărturie că a trăit momente de înălțare sufletească așa cum le-a trăit de fiecare dată când a vizitat Sanctuarul de la Lourdes.
În biserica din Butea, lângă statuia Sfintei Fecioare Maria, a fost amplasat un panou în care să fie adunate la loc de cinste și de frumusețe toate rozariile vechi, tocite de mâinile înaintașilor noștri, stropite chiar cu transpirația și lacrimile lor. Prin prezența statuii Fecioarei de la Lourdes în Butea putem afirma, împreună cu pr. Iosif, c㠄Butea a devenit o rămurică a Lourdes-ului”. Nădăjduim că această celebrare a aniversarului, marcată solemn, a adus și va abunda cu haruri în inimile credincioșilor devoți ai Preacuratei, atât locali, cât și pelerini. (pr. Marcel Blaj pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 55, Ultimul acces: 2021-11-29 10:51:35