In mesajul catre pelerini, IPS Teofan si-a indreptat gandul spre „bolnavii si medicii din prima linie a frontului”: Dumnezeu sa-i ocroteasca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

În mesajul către pelerini, IPS Teofan și-a îndreptat gândul spre „bolnavii și medicii din prima linie a frontului”: Dumnezeu să-i ocrotească

[2021-10-14]
de Gheorghe Anghel

În mesajul adresat cu prilejul pelerinajului de la Iași, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a îndemnat la rugăciune pentru cei bolnavi, dar și pentru toți lucrătorii medicali care oferă asistență în această perioadă sanitară grea.
„Dumnezeu să ne ocrotească sub mila iubirii sale, să ne ierte de păcatele, pe care cu voie sau fără de voie, ca pământeni le-am săvârșit, să ne dăruiască puterea încredințării în iertarea Sa și așa mergem mai departe cu gândul la cei din spitale, bolnavi, medici, asistente medicale, infirmieri, cei care în aceste zile sunt pe linia primă a frontului. Dumnezeu să-i ocrotească pe ei, Dumnezeu să-i ocrotească pe toți pelerinii, Dumnezeu să ne aibă sub ocrotirea Sa pe noi pe toți și întreaga lume”, a spus IPS Teofan.
Mesaj integral:
Suntem în miez de sărbătoare. Sărătoare mare la Iași. Zi și zile închinate Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva. Mulți credincioși s-au îndreptat spre Iași în aceste zile dorind să-și așeze inima, sufletul, cugetul și trupul în fața binecuvântatelor moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul. Sunt mai puțini pelerini anul acesta decât până acum doi ani.
Vremurile sunt așa cum sunt și unii credincioși obișnuiți să vină în aceste zile la Iași au preferat să facă acest drum cu câteva săptămâni înainte, alții poate au amânat pentru sfârșit de octombrie pelerinajul la Iași. Alții, poate, dintr-o pricină sau alta, au decis să nu mai vină anul acesta. Pe toți, Sfânta Parascheva îi binecuvântează, inima mare a Sfântului Gheorghe Pelerinul îi cuprinde pe toți și pe fiecare. Rugăciunea tuturor se îndreaptă către Dumnezeu prin mijlocirea Sfinților Parascheva și Gheorghe, în mod special pentru bătrânii, bolnavii și deznădăjduiții din jur sau din lume.
Avem încredințarea că puterea lui Dumnezeu arătată prin sfinții săi constituie un omofor binecuvântat și de ocrotire asupra noastră și asupra lumii. Pelerinii vor pleca la casele lor cu bucuria în suflet că au fost aproape de sfintele moaște.
Pelerinajul în sine este un act tămăduitor, sufletul devine mai puternic, mintea mai încrezătoare, trupul mai cutezător pentru a învinge obstacolele de atâtea feluri care se ridică în fața normalității vieții noastre și a vieții lumii. Dumnezeu să primească dorul, durerea, bucuria fiecăruia; fiecare să primească nu după ceea ce este dezirabil din punct de vedere omenesc, ci ceea ce gândește Dumnezeu bine a fi pentru fiecare. Este necesară răbdarea, îndelunga răbdare și încrederea în Dumnezeu. Dumnezeu nu ne lasă, sunt situații dificile, dar purtarea Lui de grijă, pe căi uneori necunoscute de noi, se arată a fi o prezență constantă.
Dumnezeu să ne ocrotească sub mila iubirii sale, să ne ierte de păcatele, pe care cu voie sau fără de voie, ca pământeni le-am săvârșit, să ne dăruiască puterea încredințării în iertarea Sa și așa mergem mai departe cu gândul la cei din spitale, bolnavi, medici, asistente medicale, infirmieri, cei care în aceste zile sunt pe linia primă a frontului. Dumnezeu să-i ocrotească pe ei, Dumnezeu să-i ocrotească pe toți pelerinii, Dumnezeu să ne aibă sub ocrotirea Sa pe noi pe toți și întreaga lume.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 52, Ultimul acces: 2021-11-29 15:23:16