Faceti-L pe Domnul prietenul vostru, ii indeamna Episcopul vicar Benedict pe studenti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Faceți-L pe Domnul prietenul vostru, îi îndeamnă Episcopul vicar Benedict pe studenți

[2020-11-18]
de Gheorghe Anghel

„Faceți-L pe Domnul prietenul vostru, colaboratorul vostru în proiectele de viitor, și împrieteniți-i apoi și pe ceilalți tineri cu El. Faceți-L accesibil și celorlalți. El vă va conduce în tainele lumii și vă va lumina drumul”, i-a îndemnat PS Benedict Bistrițeanul pe studenți într-un mesaj transmis pe Facebook.
Cuvântul le-a fost adresat în contextul Zilei internaționale a studentului, sărbătorită în data de 17 noiembrie.
Legat de prietenia cu Domnul, ierarhul a precizat c㠄este unica și sigura posibilitate de a dezlega taina existenței”. El a explicat cum îl putem avea pe Dumnezeu prieten.
Cum mă pot împrieteni cu El? Prin alegerea unei vieți frumoase, intrând pe calea unui comportament evanghelic. Învățăm de la Hristos, profesorul nostru, și ne asemănăm cu El. Și de aici buna îndrăznire, „îmblânzirea” Lui – „Nu te las până nu mă binecuvintezi!” Tu ai răspunsurile, iar eu am încrederea în Tine…
Pe lângă importanța prieteniei cu Dumnezeu, episcopul a subliniat necesitatea comuniunii interumane. „Este tare frumos să fiți împreună. Este tare frumos să fim împreună”, a precizat ierarhul.
„Avem nevoie de prieteni, avem nevoie să facem din prietenie o lege a lumii. Avem nevoie să ne stăm aproape. Ne e sete de dragoste, ne e sete de drag, ne e sete unii de alții, ne e sete de Prietenul Bun…”
Ziua internațională a studenților este sărbătorită, în fiecare an, la 17 noiembrie, fiind instituită oficial în anul 1941 de Consiliul Internațional al Studenților.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 47, Ultimul acces: 2021-01-23 22:14:57