„Sa traiti cat mai mult in offline!”: Indemnurile PS Ignatie catre tineri, la ITO Vaslui - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

„Să trăiți cât mai mult în offline!”: Îndemnurile PS Ignatie către tineri, la ITO Vaslui

[2021-08-23]
de Sorin Ionițe

Peste 500 de tineri au participat sâmbătă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Vaslui (ITOV).
La deschiderea ITOV, în Parcul Copou din Vaslui, Preasfințitul Părinte Ignatie le-a oferit participanților mai multe îndemnuri referitoare la trăirea autentică a vieții creștine. Ierarhul le-a explicat tinerilor de ce conferința la care urmau să participe a fost numit㠄Iisus Hristos – Adevărata școală a discernământului în viața noastră online și în cea offline”.
ITOV 2021. ©Episcopia Hușilor
„De ce ne-am decis să facem această asociere – între Hristos, online și offline? Aparent nu există nicio legătură. Când vorbim despre Hristos, ne referim la realitățile spirituale, la viața noastră duhovnicească și la valorile evanghelice în care credem. Când folosim termenii «online» și «offline», plonjăm în tot ceea ce înseamnă universul mediilor digitale”.
„Răspunsul la această, aparentă, inadecvată asociere (Hristos – online – offline), este Întruparea Lui, venirea Lui printre noi, oamenii. Fiul lui Dumnezeu Se naște din Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara Maria”.
„Întruparea lui Hristos este cel mai autentic și frumos argument împotriva a tot ceea ce noi definim prin termenul «online»”, a spus PS Ignatie continuând cu un set de recomandări pe care le redăm mai departe:
„Există o discrepanță între viața noastră «online» și cea «offline»”, a subliniat ierarhul, explicând că atunci când folosim termenul „online” ne referim la o lipsă de contact fizic cu persoanele pe care le îndrăgim, la un anumit anonimat pe care ni-l asumăm, la mai multe identități pe care le punem în circulație în mediul virtual, dar și la o realitate care nu corespunde cu cea în care trăim la modul practic, concret.
„Hristos este Cel care, prin Întruparea Sa, vine în «offline-ul» vieții noastre, în concretul vieții noastre. El nu ne iubește prin delegație, nici prin anonimat, nici de la distanță, ci Își asumă această intimitate maximă, din iubire față de noi, oamenii”.
„Noi nu am putea iubi dacă ar trebui să ne rezumăm doar la relațiile online – de pe rețelele de socializare, din mediile digitale; dacă ar exista legi care să ne interzică întâlnirea cu persoanele pe care le îndrăgim. Această formă de a relaționa, doar «online», ar însemna o adevărată nebunie”.
„Să trăiți cât mai mult viața propriu-zisă, în «offline» și să nu lăsați ca «online-ul» să vă dirijeze viața!”, a fost principalul îndemn al ierarhului. El a explicat c㠄Mediile digitale sunt o binecuvântare, sunt utile, inclusiv în ceea ce privește păstrarea relațiilor dintre noi, mai ales atunci când avem rude aflate în străinătate. Cu toate acestea, simțim nevoia ca cel pe care îl iubim foarte mult să fie în preajma noastră, să-i vedem chipul, să-i simțim vibrația inimii, să-l vedem cum gesticulează și cum se comportă”.
„Căutați să folosiți, atât cât este nevoie, tot ceea ce ține de mediile digitale, dar nu vă lăsați viața structurată de acestea!”, a mai spus PS Ignatie, singurul ierarh român care deține conturi personale atât pe Twitter, cât și pe Instagram.
„Reflexele din mediul virtual se răsfrâng și asupra vieții noastre concrete, «offline». Ajungem, din nefericire, să «scrollăm» relațiile dintre oameni, să fim extrem de superficiali. Nu mai avem răbdarea de a-l asculta pe cel de lângă noi, de a «plonja» în sufletul lui, de a intra în universul lui lăuntric, decât atunci când suntem angajați într-o relație de iubire”.
„Când ne îndrăgostim, nimic din mediul virtual nu mai contează pentru noi. Dacă cei doi prieteni vor face un procentaj al interacțiunilor lor, vor ajunge la o concluzie extraordinară: ei folosesc mai puțin rețelele de socializare pentru a interacționa, și caută, pe cât le stă în putință, să fie unul lângă celălalt, să simtă prezența fizică a prietenului”.
„Asocierea Hristos – online – offline nu este întâmplătoare. Hristos este Cel care ne învață că a iubi pe cineva înseamnă neapărat să-l avem lângă noi, fizic, în carne și oase, să ne «înfruptăm» cât mai mult din tot ceea ce ne poate oferi cel pe care îl iubim”.
„Umpleți-vă inimile de iubire, pentru că iubirea vă face frumoși! Fugiți cât mai mult de ură, de vicii (patimi), pentru că acestea vă fac urâți!”.
PS Ignatie și Arhim. Hrisostom Rădășanu la ITOV 2021. ©Episcopia Hușilor
Conferința „Iisus Hristos – Adevărata școală a discernământului în viața noastră online și în cea offline” a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Episcopiei Hușilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 325, Ultimul acces: 2021-11-29 19:43:47