Preotul care ii slujeste pe hipoacuzicii din Rep. Moldova: Am fost deseori ucenicul lor (Interviu) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Preotul care îi slujește pe hipoacuzicii din Rep. Moldova: Am fost deseori ucenicul lor (Interviu)

[2021-06-19]
de Gheorghe Anghel

Unicul cleric din Republica Moldova care oficiază slujbe în limbajul mimico-gestual, pr. Viorel Cojocaru a oferit un interviu pentru Basilica.ro despre misiunea pe care o desfășoară în rândul celor cu deficiențe de auz. Părintele Cojocaru slujește la Biserica „Inimii Tăcute” cu hramul „Sf. Vasile cel Mare” din Chișinău.
Basilica.ro: Ce înseamnă limbajul semnelor și cum l-ați descrie pentru cei care nu știu cum se comunică prin intermediul lui?
Pr. Viorel Cojocaru: În viața cotidiană utilizăm diverse tipuri de comunicare, iar rezultatul comunicării eficiente ține nemijlocit de abilitatea descifrării limbajelor. În lumea persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire există formată această abilitate, a descifrării limbajului nonverbal. Comunicarea în semne pentru spațiul european este considerată drept o formă uzual-comunicativă normală, nu consecința unei deficiențe, deoarece și comunicarea verbală și paraverbală este însoțită de mimică și gesturi. Foarte mulți dintre oamenii auzitori nici nu-și dau seama cât de aproape sunt de a însuși semnele mimico-gestuale, deoarece comunicarea noastră este axată abundent pe mimică și gesturi.
Doar că în această situație necesită îmbogățirea limbajului nonverbal cu semnele gestuale lipsă, așa cum noi dorim să ne aprofundăm într-o limbă străină, utilizând un vocabular bogat. Învățarea și utilizarea mai multor semne mimico-gestuale ne va permite să avem o comunicare eficientă între noi și persoana cu deficiență de auz și vorbire, astfel aducându-i bucurie dublă: îi considerăm limbajul lui comunicativ drept o limbă străină, astfel recunoscându-l pe el ca un om ca și noi, și bucuria de a mai avea un nou prieten, aspect indispensabil activităților pastorale a Bisericii.
Cu ce diferă o slujbă în limbajul semnelor, față de una obișnuită?
Pr. Viorel Cojocaru: O slujbă în limbajul semnelor practic nu se deosebește cu nimic de cea obișnuită, doar că preotul este nevoit să-și prezinte mesajul în limbaj mimico-gestual, cu fața spre credincioși, chiar și în timpul dumnezeieștii liturghii. Mesajul necesită a fi adaptat la înțelesul acestei categorii de creștini, tocmai din acest motiv la Pitești s-au elaborat diverse programe de pregătire pastorală adițională acestei misiuni, dar și diverse dicționare ale semnelor mimico-gestuale religioase. Dacă în slujbele pentru auzitori ne mângâie urechile cu dulcile cântări bisericești, atunci în limbajul semnelor se prezintă mesajul într-o formă ritmico-artistică reușind să-l împodobim asemenea cu melodiilor vocale. Bucuria noastră este că în oficierea slujbelor divine în limbajul mimico-gestual răspunsurile generale le dau toți enoriașii din biserică, astfel implicându-i pe toți cei prezenți să participe activ.
Ce v-a determinat să abordați misiunea în rândul persoanelor cu deficiențe de auz?
Pr. Viorel Cojocaru: E greu să răspund la această întrebare dacă nu revin la momentul cum am ajuns să mă ocup de această categorie de creștini din Republica Moldova. La inițiativa profesorului meu de teologie dogmatică al Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, Veaceslav Goreanu, azi PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, mi-a cultivat dorința de a face misionarism inedit în Chișinău, propunându-mi să merg la Pitești, să-mi continui studiile de rigoare în acest aspect. Preasfinția Sa este persoana care a născut ideea unei misiuni de acest gen în Republica Moldova, cunoscând efectul spiritual benefic deja experimentat în România, mai ales la Pitești. Astfel că, am ajuns să fiu ucenicul părintelui profesor Constantin Onu, de la Pitești, care mi-a aprofundat această dorință. Cea mai grea perioadă a fost nu în procesul didactic, al pregătirii pentru o asemenea misiune, ci în procesul implementării acesteia în Republica Moldova.
Comparativ cu alți colegi preoți din România, antrenați în această misiune, eu nu aveam nici rude, nici cunoștințe sau apropiați cu asemenea deficiențe, bai mai mult, se adăuga și fobia față de surdo-muți, implantată încă din copilărie. Tot cu sprijinul actualului Episcop Veniamin, care mi-a făcut cunoștință cu doi frați surdo-muți, astfel începând practic activitatea misionară, apoi împreună cu unii membrii ai Asociației Surzilor din Republica Moldova am continuat-o, desigur cu diverse obstacole și greutăți. Misiunea în rândul creștinilor surdo-muți nu înseamnă doar oficierea slujbelor în limbaj mimico-gestual, ci și implicarea activă în soluționarea diverselor probleme cu care se confruntă această comunitate. Am desfășurat activități filantropice, culturale, am organizat diverse programări și întâlniri medicale, am consiliat persoanele cu deficiențe de auz și vorbire în penitenciare, am organizat tabere pentru copii și pelerinaje, trei ani consecutiv am organizat împreună cu Școala Specială pentru copii hipoacuzici nr. 12 din Chișinău spectacolul de caritate „Ajută-mă să te aud”, etc.
Ați studiat limbajul mimico-gestual în România. Diferă față de cel din Republica Moldova?
Pr. Viorel Cojocaru: Unul din obstacole întâlnite a fost și diferența mare de limbaj mimico-gestual românesc (european) și de cel rusesc, uzual Republicii Moldova. Adaptarea limbajului românesc laic cel autohton m-a învățat acei doi frați, iar eu respectiv i-am învățat limbajul mimico-gestual liturgic (religios). Datorită influențelor social-politice în Republica Moldova există diverse dialecte ale limbajului mimico-gestual autohton, astfel că devine salutabilă inițiativa Asociației Surzilor din Republica Moldova, care dorește să uniformizeze un set general de semne.
Un aspect ce m-a impresionat ține de familia unui bărbat surdo-mut din Chișinău, de etnie ucrainean, care l-au adus copiii la activitățile noastre, el neputând descifra nici un tip de limbaj uzual nouă. Am aflat apoi că este fiul unui cântăreț de biserică din Ucraina, iar în 1923 a fost deportat în Siberia cu întreaga familie și el. În acea zonă nu exista niciun fel de instituție de învățământ specializată acestei deficiențe, părinții împreună cu el fiind nevoiți să elaboreze propriile semne de comunicare. Acest rudiment de limbaj mimico-gestual particular îl cunoșteau doar el, părinții și apoi copiii. Acest bătrân foarte credincios mi-a fost o sursă de curaj în această activitate, mai ales că dânsul dorea să fie de ajutor bisericii, astfel că o perioadă de câțiva ani era cel mai în vârstă și cel mai enigmatic voluntar al parohiei noastre.
I-am sincronizat o activitate misionar-voluntară în parohia noastră. În fiecare duminică dimineața mergea la un bloc din vecinătatea parohiei și conducea la biserică o enoriașă oarbă, apoi după slujbă o conducea înapoi acasă. Acest moment a trezit în rândul enoriașilor auzitori multe sentimente de solidaritate față de aceste persoane. Dacă am pomenit de acest bătrân curajos, chiar în această săptămână m-au invitat copiii și am oficiat taina Sf. Maslu împărtășindu-l cu trupul Domnului, pregătindu-l la vârsta de 96 de ani de întâlnirea cu Hristos.
Cum a fost prima interacțiune cu cei din comunitate?
Pr. Viorel Cojocaru: Nu pot să vorbesc de prima întâlnire într-o comunitate. Eu am încercat să-i caut pe ei atât prin Asociația Surzilor, cât și prin instituțiile de învățământ special, prin prieteni și cunoscuți, etc. După o perioadă de mai bine de jumătate de an s-a închegat o mică comunitate, apoi am crescut prin implicarea lor în diverse proiecte pastorale: pelerinaje, catehizări, concursuri, jocuri, etc. Toată susținerea mi-a oferit-o parohia din Chișinău a Mitropoliei Basarabiei, biserica ortodoxă român㠄Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a cărui paroh este protoiereul Petru Buburuz, unde până astăzi ne continuăm activitățile. Un factor pozitiv este că suntem în mijlocul unei parohii mari de auzitori, având prilejul de a învăța reciproc. Azi, cu părere de rău, sub influența exodului basarabenilor, numai am în comunitate nicio persoană care m-a susținut în procesul formării parohiei, au plecat peste hotarele țării. Oricum ne revedem ori de câte ori revin acasă și ținem legătura prin diverse mijloace de comunicare online.
Ce vă inspiră în misiunea pe care o desfășurați în rândul celor fără de auz?
Pr. Viorel Cojocaru: Bucuria de a fi util și de a vorbi acestei lumi despre Dumnezeu și pronia Lui. Nu există în activitatea pastorală o mai mare încurajare decât uzualitatea pe care ți-o inspiră creștinul. Eu am fost deseori ucenicul lor, învățând solidaritatea față de cei suferinzi, la care probabil, eram corigent, dar și puterea de a depăși cu demnitate ispitele și necazurile acestei vieți. Ei formează în societatea noastră o altă lume, deoarece noi așa i-am izolat. Îmi doresc ca în comunitatea unde slujesc și la auzitori să-i învăț a comunica elementar cu această categorie de creștini. Noi avem nevoie de ei pentru mântuire, iar ei au nevoie de noi pentru a nu fi singuri.
Cum intenționați să dezvoltați misiunea în rândul persoanelor cu aceste deficiențe? Aveți voluntari care vă sunt alături în activitate?
Pr. Viorel Cojocaru: Îmi doresc să avem comunități nu doar la centrul, ci și la nordul și sudul țării. În activitatea didactică desfășurată în calitate de profesor de religie la Școala Specială pentru copii hipoacuzici nr. 12 din Chișinău, încercăm să încurajăm tineri slabi auzitori, care să-și continue studiile în domeniu teologiei. Au fost asemenea tineri, dar după absolvirea Seminarului Teologic și-au continuat studiile superioare în alte domenii. Oricum nădăjduiesc la Dumnezeu să identificăm asemenea persoane care să continue misiunea implicându-se activ în procesul pastoral al creștinilor surdo-muți din Republica Moldova.
***
Pr. Viorel Cojocaru
A studiat Teologia în Republica Moldova și în România. A fost hirotonit preot în anul 2006 și este fondatorul Parohiei Ortodoxe „Biserica Inimii Tăcute”, cu hramul „Sf. Vasile cel Mare”, parohie destinată persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din Republica Moldova.
Din anul 2014 este lector superior la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Tesdtimițeanu”, Chișinău, Catedra Filosofie și Bioetică.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 157, Ultimul acces: 2021-09-14 17:26:22