Sa traim slujba Bisericii! | IPS Serafim a slujit la Negresti, unde ajuta sute de copii sa mearga la scoala - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Să trăim slujba Bisericii! | IPS Serafim a slujit la Negrești, unde ajută sute de copii să meargă la școală

[2020-08-29]
de Ștefana Totorcea

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat joi Sfânta Liturghie la altarul de vară al Parohiei Pogorârea Sf. Duh din Negrești, Protopopiatul Vaslui, în zona în care ajută sute de copii anual să meargă la școală.
În omilia sa, ierarhul a evidențiat de ce credincioșii au nevoie să participe la viața liturgică și în ce fel ar trebui să o facă.
„Să trăim slujba Bisericii! Dacă nu venim la Biserică cu dorința de a asculta Sfânta Liturghie, obosim și ne plictisim, rămânem împrăștiați cu mintea”, a spus Părintele Mitropolit.
„Când venim, să încercăm să uităm de necazurile lumii acesteia și să ne deconectăm de toate grijile pe care le avem, pentru a ne încărca sufletește cu harul lui Dumnezeu, care se coboară atunci când suntem atenți la Sfânta Liturghie”, a adăugat el.
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a precizat c㠄Dumnezeu nu ne cheamă cu forța. Noi trebuie să venim cu bucurie. În viață totul trebuie să facem cu bucurie. Atunci viața se înseninează”.
„Omul credincios nu se plânge de nimic. Atunci Domnul îl binecuvintează. Din păcate, noi suntem superficiali. Să căutăm să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine și să facem cât mai mult bine,” a mai spus ierarhul.
La finalul slujbei, Părintele Protopop Adrian Chirvasă i-a mulțumit oaspetelui, în numele Părintelui Episcop Ignatie, pentru sprijinul oferit credincioșilor din Episcopia Hușilor.
Arhiepiscopia Germaniei oferă anual, pe baza unui parteneriat cu Episcopia Hușilor, numeroase ajutoare și burse pentru copiii în risc de abandon școlar din zona Negreștiului. 350 de copii primesc lunar echivalentul a 30 de euro pentru acoperirea cheltuielilor legate de școlarizare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 106, Ultimul acces: 2020-11-20 17:52:51