Papa Francisc: Multumiri Mariei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Mulțumiri Mariei

[2017-01-01]
Papa Francisc
01.01.2017, Vatican (Catholica) - În prima zi a anului în Biserica Catolică este celebrată Ziua Mondială pentru Pace, fiind și solemnitatea Mariei, Născătoare de Dumnezeu. Pontiful s-a întâlnit cu pelerinii pentru tradiționala rugăciune mariană de la miezul zilei, ocazie cu care a mulțumit Mariei într-o rugăciune. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În zilele trecute ne-am îndreptat privirea noastră adoratoare spre Fiul lui Dumnezeu, născut la Betleem; astăzi, în solemnitatea Preasfintei Maria Născătoare de Dumnezeu, ne îndreptăm ochii spre Mama, dar percepând și pe ea și pe El în legătura lor strânsă. Această legătură nu se epuizează în faptul că l-a născut și în faptul că a fost născut; Isus „s-a născut din femeie” (Gal 4,4) pentru o misiune de mântuire și mama sa nu este exclusă de la această misiune, dimpotrivă, este asociată intim. Maria este conștientă de acest lucru, de aceea nu se închide să ia în considerare numai raportul ei matern cu Isus, ci rămâne deschisă și grijulie față de toate evenimentele care se petrec în jurul Lui: păstrează și meditează, scrutează și aprofundează, așa cum ne amintește Evanghelia de astăzi (cf. Lc 2,19). Deja a spus „da”-ul său și și-a dat disponibilitatea de a fi implicată în realizarea planului de mântuire al lui Dumnezeu, care „i-a risipit pe cei mândri cu planurile inimii lor; i-a răsturnat pe cei puternici de pe tronuri și i-a înălțat pe cei umili; i-a umplut cu bunuri pe cei flămânzi, iar pe cei bogați i-a trimis cu mâinile goale” (Lc 1,51-53). Acum, tăcută și atentă, încearcă să înțeleagă ce anume vrea Dumnezeu de la ea zi de zi.
Vizita păstorilor îi oferă ocazia pentru a percepe câteva elemente ale voinței lui Dumnezeu care se manifestă în prezența acestor persoane umile și sărace. Evanghelistul Luca ne relatează vizita păstorilor la peșteră cu o succesiune insistentă de verbe care exprimă mișcare. Spune așa: ei merg în grabă, îl găsesc pe Prunc cu Maria și Iosif, îl văd, fac cunoscut ceea ce a fost spus despre El, și în sfârșit îl preamăresc pe Dumnezeu (cf. Lc 2,16-20). Maria urmărește cu atenție această trecere, ce anume spun păstorii, ce li s-a întâmplat, pentru că deja percepe în ea mișcarea de mântuire care va proveni din lucrarea lui Isus, și se adaptează, gata la orice cerere a Domnului. Dumnezeu îi cere Mariei nu numai să fie mama Fiului Său unicul născut, ci și să coopereze cu Fiul și prin Fiul la planul de mântuire, pentru ca în ea, slujitoare umilă, să se împlinească marile lucrări ale milostivirii divine.
Și iată că, în timp ce, asemenea păstorilor, contemplăm icoana Pruncului în brațele Mamei sale, simțim crescând în inima noastră un sentiment de recunoștință imensă față de cea care l-a adus lumii pe Mântuitorul. Pentru aceasta, în prima zi a unui an nou, îi spunem:
Mulțumim, o, Sfântă Mamă a Fiului lui Dumnezeu Isus, Sfântă Născătoare de Dumnezeu!
Mulțumim pentru umilința ta care a atras privirea lui Dumnezeu;
mulțumim pentru credința cu care ai primit Cuvântul său;
mulțumim pentru curajul cu care ai spus „iată-mă”,
uitând de tine, fascinată de Iubirea Sfântă,
făcuta una cu speranța sa.
Mulțumim, o, Sfântă Născătoare a lui Dumnezeu!
Roagă-te pentru noi, pelerini în timp;
ajută-ne să mergem pe calea păcii.
Amin.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori, un an bun!
Și anul va fi bun în măsura în care fiecare dintre noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, va încerca să facă binele zi de zi. Așa se construiește pacea, spunând „nu” – cu faptele – urii și violenței și „da” fraternității și reconcilierii. Au trecut 50 de ani de când Fericitul Papă Paul al VI-lea a început să celebreze la această dată Ziua Mondială a Păcii, pentru a întări angajarea comună de a construi o lume pașnică și fraternă. În Mesajul din acest an am propus să se asume nonviolența ca stil pentru o politică de pace.
Din păcate, violența a lovit și în această noapte de urări și de speranță. Îndurerat, exprim apropierea mea de poporul turc, mă rog pentru numeroasele victime și pentru răniți și pentru toată națiunea în doliu, și cer Domnului să îi susțină pe toți oamenii de bunăvoință care își suflecă mânecile curajos pentru a înfrunta plaga terorismului și această pată de sânge care învăluie lumea cu o umbră de frică și de rătăcire.
Doresc să îi mulțumesc președintelui Republicii Italiene pentru expresiile de urare pe care mi le-a adresat aseară, în timpul mesajului său adresat națiunii. Transmit și eu urări din inimă, invocând binecuvântarea Domnului asupra poporului italian pentru ca, având contribuția responsabilă și solidară a tuturor, să poată privi viitorul cu încredere și speranță.
Vă salut pe voi toți prezenți aici, familiile, asociațiile, grupurile de tineri, urând un an nou fericit și senin. Exprim recunoștința mea pentru atâtea inițiative de rugăciune și de angajare pentru pace care se desfășoară în orice parte a lumii. Amintesc îndeosebi marșul național de aseară la Bologna, promovată de CEI, Caritas, Acțiunea Catolică și Pax Christi, cu sprijinul diecezei și al primăriei din Bologna.
Salut participanții la manifestația „Pace în toate ținuturile”, promovată de Comunitatea „Sfântul Egidiu”. Mulțumesc pentru prezența voastră și mărturia voastră! Și urez tuturor un an de pace în harul Domnului și cu ocrotirea maternă a Mariei, Născătoare de Dumnezeu. Sărbătoare frumoasă și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1469, Ultimul acces: 2019-09-19 12:40:29