„Prin Intruparea lui Hristos, omul primeste dreptul nasterii de Sus” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

„Prin Întruparea lui Hristos, omul primește dreptul nașterii de Sus”

[2015-12-26]
În Scrisoarea Pastorală transmisă cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul banatului, a spus: „Nu fiți triști azi, iubiți credincioși, căci îngerii se bucură văzând pe Creatorul lor că vine să ridice pe om la starea de bucurie și lumină, în care îl așezase Dumnezeu la început. Raiul este Patria îngerilor și a omului răscumpărat de Hristos. Aici este plinătatea bucuriei și a iubirii lui Dumnezeu. Aici Se odihnește Dumnezeu, revărsându-Și iubirea peste făpturile Sale”.
Dacă întrebi azi un pământean unde își dorește să meargă cel mai mult, îți va spune despre cele mai exotice locuri de pe pământ. Însă puțini îți vor spune că doresc să ajungă în Rai, în Patria Iubirii. Rostul omului nu este de a defila prin istorie, așa cum cred cei ce încearcă o desubstanțializare a Cărții Cărților. Omul, aici, pe pământ, este cuprins de flacăra unui rug ce nu se mistuie, acest rug fiind iubirea lui Dumnezeu care îl înconjoară tot timpul pe om. Aici, el este răcorit, din când în când, tot de lacrima iubirii lui Dumnezeu”.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a mai apreciat faptul c㠄Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o temă imposibilă pentru cei ce nu cred în Hristos. Dar, pentru noi și pentru îngeri, este bucuria cea de Sus. Și Țara, pentru unii, este o temă imposibilă, însă le spunem că nu suntem țara lui „unu“, ci țara unui neam binecuvântat de Dumnezeu. Țara o încredințăm doar Unui singur Dumnezeu în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Țara este icoana neamului nostru, pe care o încredințăm lui Dumnezeu pentru a o sfinți, căci în ea au trăit și vor trăi sfinții Săi. Icoana este o evadare din logos. Gândurile sunt culorile prin care noi zugrăvim lumea în conștiința noastră”.
Totodată, Mitropolitul Banatului a mai precizat c㠄Prin Întruparea lui Hristos, omul primește dreptul nașterii de Sus (cf. Ioan 3, 3). Omul își recapătă vocația fericirii și scapă de frica de a iubi”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 817, Ultimul acces: 2024-03-27 15:58:36