_156 de la Unirea Principatelor Romane, la Timisoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

_156 de la Unirea Principatelor Române, la Timișoara

[2015-01-24]
Cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sâmbătă, 24 ianuarie 2015, au fost organizate la Timișoara o serie de manifestări militare, religioase și culturale la care au participat oficialități ale orașului, reprezentanți ai administrației publice județene și locale, veterani de război, structuri militare, organizații politice și apolitice.
Ca în fiecare an, după cum ne-a transmis George Giurgiu, programul manifesărilor a debutat cu ceremonia din fața Inspectoratului de Poliție al județului Timiș, unde oficialitățile locale au evocat momentul Unirii de la 24 ianuarie 1859 și a personalității Principelui Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În deschidere, a fost intonat imnul de stat în acordurile fanfarei militare a Brigăzii 18 Infanterie "Banat", iar Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a săvârșit îndătinatul Te Deum. Prin rugăciunile înălțate, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român prin unirea principatelor Moldova și Țara Românească din anul 1859.
După oficierea serviciului religios au avut loc depuneri de coroane la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție, de către oficialități județene și locale și reprezentanți altor instituții și asociații din oraș. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și cu tradiționala horă a unirii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 875, Ultimul acces: 2024-04-14 02:29:11