Dumnezeu e public sau privat? Politic sau apolitic? (Adevarul.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Dumnezeu e public sau privat? Politic sau apolitic? (Adevarul.ro)

[2015-01-19]
Charlie Hebdo susține că ar contribui la apărarea libertății de religie. "Dumnezeu nu trebuie să fie un personaj politic sau public. El trebuie să fie un personaj privat.” Este declarația care sintetizează cel mai bine eroarea de apreciere a religiei de către spațiul occidental. Incredibil cât de repede au uitat caricaturiștii cât de „public㔠și de „politic㔠este chestiunea religiei. Sau doar le este frică de religie?!
Când Occidentul susține că religia este o chestiune „privat㔠și „apolitică”, îmi aduc aminte de apariția Protestantismului în istoria creștinismului. Vrând să îndrepte erorile Catolicismului, Reforma a fărâmițat și mai mult creștinismul (asta a fost în istorie, acum se încearcă refacerea ecumenistă a unității). La fel poate face și Occidentul, dorind să îndrepte tendințele de poziționare greșită ale societății democratice față de religie. Pentru a nu se întâmpla așa ceva, trebuie precizate nuanțele.
Dumnezeu e personaj public sau privat?
Religia este o chestiune care începe în viața fiecăruia în mod privat. Fiecare își alege ce și cum să creadă. Aici Occidentul stă foarte bine, datorită principiului „libertății de conștiință”. Doar că, într-un final, religia ajunge să aibă impact în spațiul public. Și atunci, devine o chestiune de interes public. Sa explicăm…
Poziționarea religioasă a unui individ are foarte mare legătură cu motivarea faptelor concrete din viața sa. Cei religioși vor căuta să-și trăiască principiile propriei religii. Cei fără religie vor trăi tot conform propriilor principii,chiar dacă acestea sunt o imagine răsturnată a celor religioase. Un exemplu: cel credincios poate crede că păcatul este concubinaj, deci nu-l va practica sau tolera. Celălalt, necrezând că este un păcat, probabil că îl va accepta sau îl va practica. Câtă vreme cei doi își trăiesc viața individualist, nu apare nici o problemă.
Ce se întâmplă când cei doi se întâlnesc în spațiul public? Probabil că se vor contrazice cine are dreptate. Tehnic vorbind, fiecare este mulțumit de părerea sa. Dar devine nemulțumit de părerea celuilalt. În acest fel, iată că principiul de viață al unuia ajunge să interacționeze cu principiul celuilalt.
Vrem, nu vrem, însă, omul este ființă socială și chiar comunitară. Nu poate trăi singur, doar cu el însuși. Are nevoie de celălalt, pentru a forma o comunitate. Iar comunitățile sunt grupuri care împart aceleași principii. Dacă translatăm exemplul celor doi la nivel de comunitate, vom avea două comunități care vor fi în opoziție. Iar în lume sunt foarte multe comunități care au principii religioase. Prin urmare, religia este unul din factorii formativi și determinanți ai unei societăți, în sensul că formează individul și comunitatea, dar și determină comportamentele lor.
Tocmai de aceea, religia are un aspect public puternic. Dumnezeu nu este public, căci nu este ales de către toți. El vorbește personal oricui Îl ascultă, dar acțiunile acestora au efecte publice. De aceea, Dumnezeu este de interes public. A-L socoti doar un personaj privat, înseamnă a tăia adepților Lui dreptul de a se exprima în public. Ar fi nedemocratic și chiar contra „libertății de religie” invocată de Charlie Hebdo. Mi-e teamă însă că o invocă doar fariseic, pentru a ataca religia, căci le este mai comod să caricaturizeze ceva privat decât ceva public.
Dumnezeu este politic sau apolitic?
Faptul că religia este de interes public ne duce la un alt nivel de discuție. Poate el interacționa cu sfera politicului? Charlie Hebdo susține c㠄religia nu trebuie să fie un argument politic”. Iarăși avem o situație din care lipsesc nuanțele.
Ce este politica? Termenul inițial desemna cetatea, polis-ul. Astăzi, politicul este acea zonă a societății care decide administrativ asupra treburilor societății, adică asupra comunităților. Cum ar veni, politica conduce polis-ul.
Politicul elaborează un sistem juridic de legi după care societatea trebuie să se conducă. Întrebarea esențială este: la elaborarea acestor legi, politicul trebuie să țină cont de interesele publice ale comunităților care compun societatea? Răspunsul democratic ar fi că da, trebuie să țină cont.
Prin urmare, sensibilitățile comunitare ce țin de religie trebuie să fie luate în calcul de către lumea politică. A le ignora înseamnă a fi profund nedemocrat.
În fapt, politicienii de azi au o mare dilemă: pe de o parte ei trebuie să răspundă nevoilor comunităților. Pe de altă parte însă, ei trebuie să stabilească ținta spre care se îndreaptă societatea și să o îndrume către acea țintă.
Exemplu: dacă, brusc, politicienii ar decide ca toată lumea să bea numai apă, nu ar fi bine deoarece unii nu vor dori. În același timp însă, politicienii trebuie să se asigure de calitatea apei, pentru că alții o vor bea.
La fel este și în cazul religiei. Politicienii de azi nu trebuie să impună societății să accepte religia, deoarece unii nu o vor dori. dar nici nu o pot scoate total din sfera deciziilor politice, deoarece alții vor fi afectați.
Dumnezeu nu poate fi impus politic, dar nici nu poate fi scos din societate de către politic. Politicul trebuie să țină cont de sensibilitățile religioase ale comunităților importante. De aceea exist㠄culte recunoscute de către stat” tocmai ca urmare a faptului că acele culte reprezintă un număr semnificativ de cetățeni.
Pericolul manipulării religioase în scop politic nu trebuie să afecteze însăși religia
Există însă și un alt aspect care motivează și mai tare faptul că religia trebuie să rămână de interes public și politic. Manipularea religioasă. Iar cei de la Charlie Hebdo ar fi trebuit să știe foarte bine aceasta, pentru că ceea ce li s-a întâmplat este exact consecința manipulării religiei în scop politic. Mă mir că au uitat așa de repede. Sau doar se prefac, cum am arătat mai sus.
Terorismul islamic nu este decât o mișcare militară cu scop politic, care motivează adepții nu cu bani, ca pe niște mercenari, ci îi manipulează religios, păcălindu-i că vor ajunge sfinți martiri. Nu este singurul caz când în istorie se întâmplă asta. Însăși Europa, deși fundamentată pe creștinism, a pățit-o, atunci când creștinismul ajunsese vector de manipulare politică din partea papilor și regilor.
De aceea, înțeleg frica Europei de a intra în contact cu religia. Este similară cu frica unor atei, cărora le este frică să mai creadă în ceva când văd ce grozăvii comit reprezentanții unor religii. Chiar Sf. Petru, cel ce a influențat Europa, fondând episcopatul la Roma, spune despre acest gen de frică, transformată în aversiune față de religie: „Dar au fost în popor și prooroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare (…) Și mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită”.
Dar stăruința în această stare ar fi o greșeală și mai mare, deoarece asta ar duce la necunoaștere religioasă și la creșterea pericolului de manipulare. Ceea ce va crește și pericolul extremismului religios. Calea cea dreaptă ar fi înțelegerea corectă a religiei și a politicului, precum și interacțiunea eficientă dintre ele, în scopul și nu în contra societății europene.
Religia nu poate fi Stat, dar Statul nu poate ignora religia. Comunismul a vrut să o anihileze total și n-a reușit. Democrații au inventat găselnița „religiei private”. Nici asta nu o să funcționeze.
Dacă vrea să fie înțeleaptă, Europa trebuie să înțeleagă că statutul juridic european al unui cult nu poate fi decât „de drept privat, dar de utilitate publică”.
PS. O știre confirmă că nici măcar terorismul nu-i o chestie privată. Mitul "lupului singuratic" s-a destrămat.
Autor: Eugen Tănăsescu

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 391, Ultimul acces: 2019-09-16 16:39:05