Papa le-a vorbit srilankezilor despre vindecare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa le-a vorbit srilankezilor despre vindecare

[2015-01-14]
În contextul vizitei sale de trei zile în Sri Lanka, ajuns la un sanctuar marian, Papa Francisc a atins tema brutalului război civil ce a durat decenii în această țară și a indicat spre Maica lui Dumnezeu ca mărturisitoare ultimă a iertării. "În acest efort dificil de iertare și de găsire a păcii, Maria este mereu lângă pentru a ne încuraja, a ne călăuzi, a ne conduce", a spus Papa pe 14 ianuarie, la Sanctuarul Fecioarei de la Madhu, din districtul Mannar din Sri Lanka.
"Așa după cum i-a iertat pe ucigașii Fiului ei la picioarele crucii, apoi a ținut în brațe trupul Său fără viață, așa dorește acum să îi călăuzească pe srilankezi spre o mai mare reconciliere, pentru ca balsamul iertării și milostiviri lui Dumnezeu să aducă tuturor vindecarea adevărată." Pontiful a ajuns în Sri Lanka la 5 ani după ce țara a încheiat un război civil de 30 de ani între naționaliștii sinhala și separatiștii tamil, război ce a lăsat în urma sa 60.000 de morți. Sri Lanka este o țară majoritar budistă, creștinii reprezentând circa 8% din cei 20,4 milioane de locuitori. Cu toate acestea a fost vizitată de trei Papi: Paul al VI-lea în 1970, Ioan Paul al II-lea în 1995 și Francisc acum.
Episcopul Joseph Rayappu de Mannar l-a primit pe Papă la sanctuar, mulțumindu-i pentru mărturia "iubirii admirabile pentru săraci și suferinzi". "Vizitați țara noastră ca mesager al păcii bazate pe adevăr, dreptate și reconciliere", a mai spus Episcopul. A amintit că Mannar este locul primului martiriu din Asia, aici 600 de credincioși dându-și viața pentru credință în 1544. "Sângele martirilor din Mannar a devenit sămânța credinței pentru întreg nordul și în cele din urmă pentru întreaga țară." Prelatul a vorbit și despre semnificația sanctuarului la a 400-a aniversare. "Sanctuarul Fecioarei Rozariului a alimentat credința și devoțiunea tuturor locuitorilor țării, indiferent de rasă, religie sau limbă, timp de patru secole. Rămâne sanctuarul marian privilegiat pentru încurajarea vocațiilor la preoție și călugărie în Diecezele noastre."
În discursul său, Papa Francisc a recunoscut că "familiile de aici au suferit mult datorită conflictului care a sfâșiat inima țării. Mulți oameni, din nord și din sud deopotrivă, au fost uciși în teribilele violențe și în vărsările de sânge din acei ani. Dar Fecioara a rămas mereu alături de voi. Maria nu și-a uitat niciodată fiii de pe această insulă splendidă. Așa după cum nu și-a părăsit niciodată Fiul pe Cruce, nici pe copiii ei srilankezi nu i-a lăsat vreodată. În contextul a atât de multă ură, violență și distrugere, dorim să îi mulțumim pentru continua aducere a lui Isus, care singur are puterea de a vindeca rănile deschise și de a reface pacea în inimile frânte. Dar vrem să îi cerem de asemenea să implore pentru noi harul milostivirii lui Dumnezeu. Îi cerem și harul pentru a aduce reparare pentru păcatele noastre și pentru tot răul pe care l-a cunoscut această țară."
După vizita în Sri Lanka, Papa va merge în Filipine, unde va rămâne până pe 19 ianuarie. Acolo va găsi o țară predominant catolică, cu 86% din cei 93,4 milioane de locuitori declarându-se catolici.
Legături:
Textul integral al discursului papal

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 456, Ultimul acces: 2020-03-28 16:02:02