Pretinsul ieromonah Onufrie insala credinciosii ortodocsi din Bucuresti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
0

Știri și Evenimente

Pretinsul ieromonah Onufrie înșală credincioșii ortodocși din București

[2015-01-13]
Întrucât în București, într-o încăpere amenajată în două garaje, un fost ieromonah Onufrie – Căruntu Emilian provoacă confuzie și derutează credincioșii ortodocși prin oferirea spre închinare a unei icoane a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou și oficierea de pretinse slujbe religioase, Arhiepiscopia Bucureștilor precizează:
În ședința din 8 mai 2014, Consistoriul monahal al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a pronunțat caterisirea ieromonahului Onufrie – Căruntu Emilian de la mănăstirea Sihăstria Rarăului pentru abateri canonice, încălcarea sistematică a unor prevederi din regulamentul vieții monahale și practici liturgice neconforme cu rânduiala ortodoxă. Astfel, prin caterisire, fostul ieromonah Onufrie – Căruntu Emilian a pierdut calitatea de slujitor al Bisericii Ortodoxe Române și, în consecință, dreptul de slujire.
După caterisire, Căruntu Emilian a continuat practicile liturgice interzise de Biserica Ortodoxă prin care înșală credincioșii ortodocși din București, cărora la început se recomanda drept cleric al unei autointitulate „Mitropolii Autonome de Milano și Aquileea”, nerecunoscută nici de statul italian și nici de vreuna dintre Bisericile Ortodoxe surori. Mai nou, Căruntu Emilian pretinde în mod abuziv și ilegal că este preot al Asociației Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar – „Episcop Gherasim”, însă nici aceasta nu este recunoscută de stat ca fiind cult religios.
Credincioșii sunt derutați de faptul că acest pretins ieromonah Onufrie folosește în mod abuziv veșminte preoțești și oficiază în mod necanonic și ilegal slujbe ortodoxe pentru obținerea de foloase materiale în interes personal, îndemnând credincioșii ortodocși să vină la el pentru a venera icoana Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou și a oferi pomelnice cu donații ca să fie pomeniți la slujbe. În plus, pe mai multe site-uri au fost postate cereri de ajutor financiar și recomandări de trimitere de pomelnice pentru pretinsul ieromonah Onufrie.
Circa 13 de Poliție din București a sesizat Arhiepiscopia Bucureștilor, în luna septembrie 2014, despre activitatea necanonică și ilegală a fostului ieromonah, solicitând informații referitoare la situația canonică a pretinsului preot călugăr Onufrie care organizează slujbe religioase într-un garaj amenajat în sectorul 3.
În concluzie, Arhiepiscopia Bucureștilor recomandă credincioșilor ortodocși să nu se lase înșelați de acest fost preot călugăr și să sesizeze autoritățile abilitate ale statului când li se solicită să ofere bani și bunuri materiale, pentru a fi pomeniți la slujbele religioase.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 318, Ultimul acces: 2020-02-11 06:11:27