Slujire arhiereasca in parohia Villanueva de la Cańada - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
0

Știri și Evenimente

Slujire arhierească în parohia Villanueva de la Cańada

[2015-01-12]
În Duminica după Botezul Domnului (11 ianuarie 2015), Preasfințitul Timotei, Episcop Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în vizită canonică în Parohia "Izvorul Tămăduirii" din localitatea Villanueva de la Cańada, Protopopiatul Comunității de Madrid, ocazie cu care a săvârșit Sfânta Liturghie. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului pentru cei doi români căzuți în Majadajonda, Mota Ioan și Vasile Marin, în timpul Războiului civil din Spania, la care au participat români veniți din Romania, Franța și Germania, precum și reprezentanți ai Fundației George Manu.
În cuvântul de învățătură, potrivit episcopiaspanieiportugaliei.es, Ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre cum putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin pocăință, care nu este de o zi, ci este un proces duhovnicesc, în lumina necreată a lui Dumnezeu.
La Sfânta Liturghie a asistat și Don Luis Partida Brunete, primarul localității Villanueva de la Cańada, care a fost însoțit de cinci consilieri ai Primăriei, cu care ierarhul a discutat despre posibilitatea concesionării unui teren în vederea construirii bisericii parohiale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 295, Ultimul acces: 2020-02-15 06:39:28