Sfantul Ioan Gura de Aur si unitatea Bisericii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfântul Ioan Gură de Aur și unitatea Bisericii

[2015-01-11]
Biserica lui Hristos a fost dintotdeauna amenințată în unitatea ei, atât din partea adversarilor externi, cât mai ales a celor interni, prin aceștia din urmă adeverindu-se cuvintele profetice ale Mântuitorului: „Mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, și pe mulți îi vor amăgi... Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci“ (Matei 24: 5, 12), provocând dezbinări între creștini.
Ereziile și sectele, dușmanii interni ai Bisericii, sunt tot atât de vechi ca și creștinismul, tulburând adesea Biserica, rupându-se de la sânul ei, părăsind învățătura apostolică și afectând astfel unitatea lăuntrică a Bisericii.
Sfânta Scriptură și apoi Sfinții Părinți au subliniat importanța unității Bisericii și necesitatea păstrării ei, arătând că în ființa ei Biserica este unică sau una, că există adică o singură Biserică adevărată în raport cu orice alt așezământ care și-ar lua tot numele de Biserică. Pe de altă parte, Biserica este unitară, în sensul că ea alcătuiește un întreg organic prin conținutul și structura ei.
Mântuitorul cerea tuturor celor care voiau să intre în „biserica Sa“ (Matei 16, 18) să se lepede sine, să-și ia crucea și să-I urmeze Lui (Luca 9, 23), renunțări și abnegații grele pentru om. Cunoscând însă slăbiciunea omenească și prevăzând dizidențele ce se vor ivi între cei înmănuncheați în Biserica Sa, El Se roagă Tatălui Ceresc „ca toți să fie una“ (Ioan 17, 21), făgăduind că va fi mereu în mijlocul celor adunați în numele Lui (Matei 18, 20).
Dacă în primele trei veacuri creștinismul îi înfrățise pe credincioși într-o unitate a credinței și dragostei, ereziile i-au împărțit în comunități separate, iar sectarismul a tulburat unitatea și armonia Bisericii.
„Luptele Bisericii, tot atâtea biruințe“
Epoca Sfântului Ioan Gură de Aur n-a fost nici ea scutită de astfel de vicisitudini pentru Biserică. Erezia se înfipsese ca un ghimpe în trupul Bisericii biruitoare, provocând tulburare și dezbinare în sânul ei. În confuzia generală provocată de schimbările politice și de crizele interne, tabere rivale agitate de ereziarhi subminau unitatea Bisericii. Deși legile statului nu-i favorizau pe eretici, împărații erau uneori nehotărâți și inconsecvenți, acordând unora dintre eretici drepturi refuzate mai înainte.
Simțul răspunderii fată de păstrarea unității Bisericii izvorăște în concepția Sfântului Părinte din sentimentul de adâncă venerație față de însăși ființa Bisericii.
În măreția Bisericii constă și tăria ei. Măreția Bisericii, zice Ioan Gură de Aur, constă în faptul că luptele ei sunt tot atâtea biruințe, primejdiile pe care le înfruntă, tot atâtea triumfuri, ultragiile îi măresc slava, iar rănile o lasă neînduplecată, căci nimic nu este mai puternic decât Biserica. Dacă lupți împotriva unui om, ori biruiești, ori vei fi răpus, însă dacă lupți împotriva Bisericii, nu e cu putință să învingi, căci Dumnezeu este totdeauna Cel mai tare, iar Biserica este mai puternică și decât cerul, după cuvintele Mântuitorului, „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!“ (Matei 24, 35).
Numele Bisericii? Unire și armonie
Biserica strălucește mai luminos decât soarele, în timp ce dușmanii ei s-au stins împreună cu puterea lor, pentru că Biserica este nemuritoare. Ea este mai măreață decât cerul, care a fost făcut de dragul omului, căci cerul este pentru om, nu omul pentru cer.
Pacea și armonia între oameni sunt temelia principală a unității Bisericii și a solidarității creștinilor întreolaltă. Biserica, pe care Pavel o numește Biserica lui Dumnezeu, trebuie, după Sfântul Ioan Gură de Aur, să fie într-adevăr una, căci numele Bisericii nu este acela de dezbinare, ci de unire și armonie. Deși separată prin distanțe, Biserica trebuie să fie totuși una; chiar dacă locurile îi separă pe creștini. Domnul, Stăpânul lor comun, îi unește. Unitatea în Domnul este mai puternică decât unitatea de loc, pentru înfăptuirea unirii.
Imaginea Bisericii ca trup tainic al lui Hristos o dezvoltă Sfântul Ioan Gură de Aur adeseori. Astfel constată că unitatea credinței constă în faptul că noi toți alcătuim un singur trup, că ne recunoaștem ca fiind toți uniți între noi. Altă dată, comentând cuvintele Apostolului Pavel despre Hristos, capul Bisericii, care este trupul Lui, „plinătatea Celui ce plinește toate întru toți“ (Efeseni 1, 23), Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă că într-adevăr Biserica este plinătatea lui Hristos, în sensul că trupul este împlinirea capului, iar capul, împlinirea trupului.
Pentru menținerea și apărarea unității Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur nu ostenește făcându-i pe credincioși, prin povățuiri și îndemnuri, să cultive legătura păcii și unirea dragostei întreolaltă. „Nu-i insultați, îndeamnă sfântul nostru, dacă sunteți mai mari, pe cei care sunt mai mici. Feriți-vă să vă jigniți pe voi jignindu-i pe aceștia. Fiecare să aibă aceeași grijă față de toți ceilalți, fiecare veghind asupra mântuirii aproapelui.“
Unitatea domnește atunci când avem același crez
Este adevărat că Biserica este alcătuită din cele mai contrastante elemente, constituind totuși o singură turmă: pe lângă oameni delicați, blânzi și buni, ea cuprinde și oameni sălbatici, cruzi, care prin moravurile lor se aseamănă cu lupii, cu leii și cu taurii.
Și dacă în Biserică există oameni care se bucură de un renume bun, întreg trupul Bisericii culege roadele acestei cinstiri; dacă cineva mânuiește bine talentul elocinței, lumea nu-l sărbătorește prin laude numai pe el, ci întreaga Biserică.
Și Sfântul Ioan Gură de Aur le amintește credincioșilor ortodocși că unitatea domnește numai atunci când credem în același lucru. De aceea, îi îndeamnă să păstreze cu multă grijă și cu stăruință neclintită învățătura pe care au primit-o și să nu se lase clătinați de toate învățăturile greșite, născute din răutatea oamenilor și din viclenia care-i împinge în capcana rătăcirii, la care sunt expuse sufletele celor dezbinați și separați între ei. Căci așa se poartă cei care strică dreapta credință față de cei de bună credință; ei tulbură și răstoarnă toate.
Ceea ce le cere Sfântul Ioan creștinilor este doar o inimă caldă și un suflet plin de virtute, pentru ca rugăciunea lor să fie desăvârșită.
Prin toate acestea, atitudinea și concepția sa se integrează firesc în învățătura și practica Bisericii dreptmăritoare a lui Hristos, chezășie a veșniciei și inexpugnabilității ei și a mântuirii tuturor credincioșilor creștini.
(Articol publicat în Ziarul Lumina de Duminică)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 293, Ultimul acces: 2020-03-26 16:56:09