Cardinalul Raymond Burke despre prezenta barbatilor in Biserica Catolica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Cardinalul Raymond Burke despre prezența bărbaților în Biserica Catolică

[2015-01-12]
Matthew James Christoff
Traducător: L.T.
Teme: Biserică

Recent, am avut onoarea de a avea o audiență la Eminența Sa Raymond Leo Cardinal Burke pentru a discuta despre situația bărbaților catolici în Statele Unite ale Americii. Urmează întregul interviu:

Matthew James Christoff de la Proiectul "Noua Îmbărbătare" [= "New Emangelization"]: Eminență, suntem încântați și binecuvântați să fim aici cu dumneavoastră. Astăzi, suntem aici pentru a vorbi despre situația bărbaților catolici în Statele Unite ale Americii și despre cum am putea să atragem mai mulți bărbați înspre Noua Evanghelizare. Pentru a începe, cum ar descrie Eminența Voastră situația bărbaților în Biserica Catolică astăzi?

Cardinalul Raymond Leo Burke: Cred că a existat o mare confuzie cu privire la vocația specifică bărbaților în căsătorie și a bărbaților în general în Biserică de-a lungul ultimilor aproximativ cincizeci de ani. Cauza sunt o serie de factori, dar feminismul radical care a agresat Biserica și societatea din anii 1960 a lăsat bărbații foarte marginalizați.

Din păcate, mișcarea feministă radicală a influențat puternic Biserica, conducând-o spre a aborda în mod constant problemele femeilor în detrimentul abordării chestiunilor importante pentru bărbați: importanța tatălui, în cadrul uniunii căsătoriei sau nu, importanța tatălui pentru copii, importanța paternității pentru preoți, impactul critic al caracterului bărbătesc, accentul pe darurile speciale pe care Dumnezeu le dă bărbaților pentru binele întregii societăți.

Bunătatea și importanța bărbaților au devenit foarte ascunse și, de fapt, nu au fost subliniate deloc. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptul că a existat o lungă tradiție în Biserică, în special prin devoțiunea la Sfântul Iosif, de a se sublinia caracterul bărbătesc al bărbatului care își sacrifică viața pentru cămin, care se pregătește cu cavalerism să își apere soția și copiii și care lucrează pentru a oferi mijloace de trai pentru familie. Atât de mult din această tradiție de a vesti natura eroică a masculinității s-a pierdut astăzi în Biserică.

Toate aceste însușiri virtuoase ale sexului masculin sunt foarte importante pentru un copil să le observe în timp ce crește și se maturizează. Relația sănătoasă cu tatăl ajută copilul să se pregătească pentru a trece de la dragostea intimă de mamă, clădind un spirit de disciplină astfel încât copilul poate evita iubirea de sine excesivă. Acest lucru garantează că copilul este capabil să se identifice în mod corespunzător ca persoană în relația cu ceilalți; acest lucru este esențial atât pentru băieți, cât și pentru fete.

Relația unui copil cu tatăl este esențială pentru autoidentificarea unui copil, care are loc atunci când creștem. Avem nevoie de acea relație foarte strânsă și pozitivă cu mama, dar, în același timp, avem nevoie de relația cu tatăl, care este prin natura sa mai distantă, dar nu mai puțin iubitoare, cea care aduce disciplină în viețile noastre. Ea învață un copil să ducă o viață altruistă, gata să îmbrățișeze orice sacrificii sunt necesare pentru a fi autentic față de Dumnezeu și față de ceilalți.

Îmi amintesc bărbați tineri spunându-mi, la mijlocul anilor 1970, că ei erau, într-un anumit sens, speriați de căsătorie datorită atitudinilor de radicalizare și de privire spre sine ale femeilor, care ieșeau la iveală la acea vreme. Acești bărbați tineri erau îngrijorați că a intra într-o căsătorie pur și simplu nu ar funcționa din cauza unei solicitări constante și insistente a drepturilor pentru femei. Aceste diviziuni dintre femei și bărbați s-au înrăutățit de atunci.

Toata lumea înțelege că femeile au fost și pot fi abuzate de către bărbați. Bărbații care abuzează femeile nu sunt bărbați adevărați, ci bărbați falși care au încălcat caracterul lor bărbătesc fiind abuzivi cu femeile. Criza dintre bărbat și femeie s-a înrăutățit din cauza unui colaps complet al catehezei în Biserică. Bărbații tineri au crescut fără instrucțiuni adecvate cu privire la credința lor și la cunoașterea vocației lor. Bărbații tineri nu au fost învățați că sunt făcuți după chipul lui Dumnezeu - Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Acești bărbați tineri nu au fost învățați să știe toate acele virtuți care sunt necesare pentru a fi bărbat și pentru a-și îndeplini darurile speciale de a fi bărbat.

Pentru a face situația și mai rea, a existat un mod foarte superficial de abordare catehetică a chestiunii sexualității umane și a naturii relației maritale. În același timp, în societate a sosit o explozie de pornografie care este deosebit de corozivă pentru bărbați, deoarece distorsionează teribil realitatea întreagă a sexualității umane. Ea conduce bărbații și femeile să își vadă sexualitatea în afara unei relații între un bărbat și o femeie în căsătorie.

De fapt, darul atracției sexuale este îndreptat spre căsătorie și orice fel de unire sexuală aparține de drept doar căsătoriei. Dar tot universul pornografiei corupe tinerii să creadă că dimensiunea lor sexuală este pentru propriul lor divertisment și propria plăcere, și devine o poftă mistuitoare care este unul dintre cele șapte păcate capitale.

Darul sexualității umane este transformat într-un mijloc de a se autosatisface, adeseori în detrimentul altuia, în relațiile heterosexuale sau în relațiile homosexuale. Un bărbat care nu s-a format cu o identitate corespunzătoare de bărbat și de figură paternă în cele din urmă va deveni foarte nefericit. Acești oameni slab formați devin dependenți de pornografie, promiscuitate sexuală, alcool, droguri și toată gama de vicii. De asemenea, în acest amestec... vorbesc prea mult?

Matthew: Nu, nu. [râsete]

Cardinalul Burke: Agravând această confuzie tristă din cultură cu privire la bărbați, a existat o pierdere teribilă a vieții de acasă. Cultura a devenit foarte materialistă și orientată spre consum, urmărirea căruia a făcut ca tatăl, și de multe ori mama, să lucreze foarte mult timp. Mentalitatea consumismului, de asemenea, a condus la ideea că viața copiilor trebuie să fie umplută cu activități: școală, sport și muzică și toate felurile de activități în fiecare seară din săptămână.

Toate aceste lucruri sunt bune în sine, dar a existat o pierdere a echilibrului. Viața de acasă în care copiii petrec suficient timp cu părinții s-a pierdut pentru multe familii. Familiile au încetat să ia masa împreună. Îmi amintesc cum tatăl meu ne-a dat lecții și ne-a învățat maniere la masă. A petrece timp vorbind cu părinții mei a fost foarte important pentru creșterea mea. Când eram preot tânăr, am fost întristat că părinții și copiii mi-a spus că tații și copiii rareori își vorbeau și, atunci când o făceau, era numai pentru scurt timp.

Familiile ar trebui să aibă cel puțin o masă împreună în fiecare săptămână, la care întreaga familie să fie împreună. Un băiat sau un bărbat tânăr este puțin probabil să-și edifice o identitate bărbătească corespunzătoare și virtuțile bărbătești dacă nu locuiește cu un tată și o mamă, putând asista la acea unică și complementară interacțiune între masculin și feminin într-o viață de acasă, în care viața umană poate fi acceptată, cultivată și dezvoltată. Toate aceste forțe diferite au conlucrat și au rănit grav bărbații.

Din păcate, Biserica nu a reacționat eficient la aceste forțe culturale distructive; în schimb, a devenit prea influențată de feminismul radical și a ignorat în mare măsură nevoile serioase ale bărbaților. Generația mea nu a prețuit suficient multele binecuvântări de care am beneficiat în viața noastră solidă de familie și cu formarea noastră solidă de către Biserică. Generația mea a permis toate prostiile acestea de confuzie sexuală, feminismul radical și distrugerea familiei, nedându-și seama că noi am jefuit generațiile viitoare de cele mai prețioase daruri pe care am fost binecuvântați să le primim.

Noi am rănit grav generațiile de astăzi. Ca Episcop, tineri mi s-au plâns cu amar: "De ce nu ne-au fost predate aceste lucruri? De ce noi nu am fost mai clar învățați despre Sfânta Liturghie, Spovadă și devoțiunile tradiționale?" Aceste lucruri contează pentru că ele formează o viață spirituală și caracterul unui om.

A merge la Spovadă și la Sfânta Liturghie de duminică, a se ruga seara Rozariul împreună ca familie, a lua mesele împreună, toate aceste lucruri oferă direcție practică în viața creștină. A învăța că nu este bărbătesc a fi vulgar sau blasfemiator și că un bărbat este primitor și amabil cu alții ar putea părea lucruri mici, dar ele formează caracterul unui bărbat. Mare parte din acesta s-a pierdut.

Matthew: Eminență, care este impactul acestei crize catolice a bărbaților asupra Bisericii?

Cardinalul Burke: Biserica devine foarte feminizată. Femeile sunt minunate, desigur. Ele răspund foarte natural la invitația de a fi active în Biserică. În afara preotului, lăcașul sfânt a devenit plin de femei. Activitățile din parohie și chiar Sfânta Liturghie au fost influențate de femei și au devenit atât de feminine în multe locuri încât bărbații nu doresc să se implice.

Bărbații sunt adesea reticenți în a deveni activi în Biserică. Mediul feminizat și lipsa de efort a Bisericii în a antrena bărbați a făcut ca mulți pur și simplu să nu participe la viața ei. De exemplu, a devenit incorect politic a vorbi despre Cavalerii Altarului [numele unor asociații de ministranți din Biserica Romano-Catolică din câteva țări, inclusiv Statele Unite ale Americii], o idee care este extrem de atractivă pentru bărbații tineri. Cavalerii Altarului subliniază ideea că bărbații tineri oferă serviciul lor cavaleresc la altar pentru a-l apăra pe Cristos în realitățile sacre al Bisericii. Această idee nu este binevenită astăzi în multe locuri.

Aspecte din viața Bisericii care subliniau caracterul bărbătesc al devoțiunii și devotamentului au fost trecute cu vederea. Devoțiuni care cereau timp și efort au fost pur și simplu abandonate. Totul a devenit atât de ușor și, atunci când lucrurile sunt ușoare, bărbații nu consideră că merită efortul. Au existat, și continuă să existe, de asemenea, abuzuri liturgice grave care le displac bărbaților.

În multe locuri, Sfânta Liturghie a devenit foarte centrată pe preot, ca un "spectacol al preotului". Acest tip de abuz duce la o pierdere a sensului sacrului, eliminând misterul esențial din Sfânta Liturghie. Realitatea că însuși Cristos coboară pe altar pentru a face prezentă jertfa Sa de pe Calvar se pierde. Bărbații sunt atrași de misterul jertfei lui Cristos, dar sunt deranjați când Sfânta Liturghie devine "spectacolul preotului" sau banalizare.

Experimentarea liturgică extravagantă de după Conciliul Vatican II, din care mare parte nu a fost aprobată de Conciliul Vatican II, a despuiat ritul Sfintei Liturghii de multe dintre expresiile atente ale misterelor sacre care au fost dezvoltate de-a lungul secolelor. Sfânta Liturghie părea să devină ceva foarte familiar, realizat de către om; sensul profund supranatural al misterul sacru a fost estompat.

Pierderea sacrului a dus la o pierdere în participarea femeilor și bărbaților. Dar cred că bărbații au fost în mod special înstrăinați de pierderea sacrului. Pare clar că mulți bărbați nu sunt atrași într-o profundă spiritualitate liturgică; astăzi, mulți bărbați nu sunt atrași de slujirea la altar.

Tinerii și bărbații răspund la rigoare, precizie și excelență. Când eu am fost educat să slujesc, formarea a durat câteva săptămâni și a trebuit să memorez rugăciunile la picioarele altarului. A fost o slujbă religioasă riguroasă și atent executată. Dintr-o dată, în urma Conciliului Vatican II, celebrarea Sfintei Liturghii a devenit foarte neglijentă în multe locuri. A devenit mai puțin îmbietoare pentru bărbații tineri pentru că era neglijentă.

Introducerea ministranților fete, de asemenea, a făcut ca mulți băieți să abandoneze slujirea altarului. Băieții nu vor să facă ceva împreună cu fetele. Este, pur și simplu, ceva natural. Fetele sunt, de asemenea, foarte bune la slujirea altarului, așa că mulți băieți s-au îndepărtat în timp. Vreau să subliniez că practica de a avea exclusiv băieți ca ministranți nu are nimic de-a face cu inegalitatea femeilor cu bărbații în Biserică.

Cred că acest lucru a contribuit la o pierdere de vocații la preoție. Este nevoie de o anumită disciplină bărbătească pentru a servi ca ministrant alături de preot și cei mai mulți preoți au avut primele lor experiențe profunde la Sfânta Liturghie ca ministranți. Dacă nu formăm tineri ca ministranți, oferindu-le o experiență de slujire a lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie, nu trebuie să fim surprinși că vocațiile scad simțitor.

Matthew: Există o mare nevoie de o Nouă Evanghelizare a bărbaților în Biserică, ca să folosim termenul nostru de o Nouă Îmbărbătare [termenul original "emangelisation" aparține numelui sitului web pe care autorul a publicat interviul, și trimite la ideea de evanghelizare a bărbaților]. Pașii mici și eforturile treptate nu prea pot inversa exodul de oameni din Biserică. Ce trebuie să se întâmple cu Biserica pentru a atrage milioane de bărbați căldicei înapoi la o viață de credință catolică vie?

Cardinalul Burke: În primul rând, Biserica trebuie să facă un efort concentrat pentru a evangheliza bărbații prin transmiterea unui mesaj puternic și consistent despre ceea ce înseamnă să fii un bărbat catolic credincios. Bărbații trebuie să fie abordați foarte direct în ceea ce privește exigenta și nobila provocare de a-l sluji pe Isus Cristos, Veșnicul Rege, și Biserica Sa Catolică. Bărbații sunt înfometați și însetați de sens dincolo de lumea de zi cu zi. Cultura în care trăim este în stare de faliment și tinerii, mai ales, recunosc degradarea culturii. Tineri și tinerele vor să audă cuvinte care sunt îndreptate direct către ei ca să-și folosească virtuțile și darurile pentru binele tuturor.

Putem vedea că bărbații sunt înfometați judecând după marele succes al conferințelor bărbaților catolici care încep să se extindă în Statele Unite ale Americii. Aceasta este o dovadă că bărbații vor răspunde când Biserica li se va adresa într-un mod stimulativ. Bărbații se confruntă cu mari ispite, în special, după cum am menționat, pornografia și confuzia despre sexualitate, și au nevoie disperată de a fi învățați cum să lupte împotriva acestor ispite în Cristos. Bărbații au nevoie să se roage și, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, bărbații pot depăși aceste ispite chinuitoare și pot deveni bărbați cu un caracter moral puternic - bărbați catolici.

Putem vedea, de asemenea, că seminariile noastre încep să atragă mulți tineri plini de putere care doresc să slujească lui Dumnezeu ca preoți. Noua recoltă de tineri sunt masculini și încrezători în ceea ce privește identitatea lor. Aceasta este o dezvoltare binevenită, căci a existat o perioadă în care au intrat în preoție bărbați care erau feminizați și tulburați în ceea ce privește propria identitate sexuală; din păcate, unii dintre acești oameni dezordonați au abuzat sexual minori - o teribilă tragedie pentru care Biserica jelește.

Trebuie să fim foarte clari cu bărbații cu privire la puritate, castitate, modestie și chiar la modul în care ei se îmbracă și se prezintă. Comportamentul și îmbrăcămintea bărbaților contează, căci afectează modul în care ei se relaționează la lume și afectează cultura. Bărbații trebuie să se îmbrace și să acționeze ca bărbați într-un mod care este respectuos pentru ei înșiși, pentru femei și pentru copii.

Matthew: Una dintre temele frecvente în studiul proiectului Noii Îmbărbătări este că un număr mare de bărbați nu înțeleg Sfânta Liturghie. Bărbații cred că Sfânta Liturghie e feminizată și ei nu înțeleg cu adevărat masculinitatea puternică a Sfintei Liturghii. Acest lucru este valabil mai ales în cazul unei majorități a bărbaților catolici care sunt delăsători în ceea ce privește credința lor. Acest lucru este esențial pentru că, dacă un bărbat nu înțelege Sfânta Liturghie, el nu se poate racorda la darurile supranaturale care au loc la Sfânta Liturghie. Un bărbat care nu înțelege Sfânta Liturghie el însuși cu siguranță nu îi poate învăța pe copiii lui despre Sfânta Liturghie.

Cardinalul Burke: Da. O modalitate de a-i face pe bărbați participe este acela de a restabili demnitatea Sfintei Liturghii. Bărbații vor răspunde atunci când vor vedea un preot acționând cu respect în numele lui Cristos. Bărbații nu vor răspunde atunci când preotul ține un spectacol despre el însuși. A oferi o Sfântă Liturghie într-un mod plin de reverență a atras întotdeauna bărbați în întreaga istorie a Bisericii. O face astăzi.

Avem nevoie să catehizăm bărbații în ceea ce privește realitățile profunde ale Sfintei Liturghii. După cum am menționat, cateheza a fost săracă, în special cateheza bărbaților. A catehiza bărbații și a celebra Sfânta Liturghie într-un mod plin de reverență va face o mare diferență. Este clar, de asemenea, că mulți bărbați vor răspunde la forma extraordinară a ritului roman, ritul celebrat înainte de reformele Conciliului Vatican II.

Am fost foarte impresionat de numărul de tineri care au fost atrași de forma extraordinară a Sfintei Liturghii. Aceasta nu pentru că forma extraordinară este mai validă decât novus ordo, forma ordinară. Bărbații sunt atrași deoarece forma extraordinară este foarte bine articulată; ea cere atenția unui bărbat la ceea ce se întâmplă. Chiar și utilizarea individuală a textului în cazul în care există un acompaniament verbal la acțiunea Sfintei Liturghii poate ajuta un bărbat să intre mai pe deplin în Sfânta Liturghie.

Forma ordinară, în cazul în care este celebrată într-un mod plin de reverență, cu muzică bună, poate avea același efect puternic pozitiv asupra bărbaților. Bărbații nu apreciază acest tip de abordare banală a Sfintei Liturghii când ea devine un fel de sesiune de mângâiere sau este lipsă de reverență. Bărbații sunt acolo pentru a-l primi pe Isus Cristos. Ei au nevoie să-l vadă, să vadă prezența Sa reflectată în comportarea plină de reverență a preotului.

Matthew: Sacramentul Reconcilierii a fost, de asemenea, abandonat de către marea majoritate a bărbaților catolici. Numai 1 din 50 de bărbați merge la Spovadă lunar. Aproximativ 80% dintre bărbați nu ajung la Spovadă nici măcar o dată pe an. Combinând aceasta cu epidemia pornografiei, în special în rândul bărbaților tineri, un număr mare de bărbați catolici sunt în stare de păcat de moarte. Cum poate Biserica să reintroducă și să sublinieze nevoia ca bărbații să meargă la Spovadă?

Cardinalul Burke: Până când bărbații nu înțeleg că păcatul există și ce este păcatul și că păcatul îl ofensează Dumnezeu în mod grav, ei nu vor merge la Spovadă. Bărbații au nevoie de o întâlnire cu Dumnezeu Domnul nostru în Sacramentul Pocăinței ca să-și mărturisească păcatele, să-și exprime durerea și să primească iertarea Sa. Bărbații nu merg astăzi să se spovedească pentru că a existat o negare a păcatului. A existat o perioadă după Conciliul Vatican II în care mulți promovau ideea că nu există păcate grave.

Desigur, acest lucru este letal pentru bărbați, mai ales pentru cei tineri. Ei pot începe să se angreneze în păcatul sexual al masturbării. Bărbații mi-au spus că, atunci când au fost tineri, au mărturisit păcatul masturbării în confesional și preoții spuneau: "O, aceasta nu este ceva ce ar trebui să mărturisești. Toată lumea face aceasta". Este greșit. Acestea sunt fapte păcătoase. Ele trebuie să fie mărturisite împreună cu alte tipuri de păcate, fie că păcatele sunt vorbele murdare, minciuna, furtul sau orice altceva ar putea fi.

Negarea păcatului a fost o breșă în ceea ce este cerut de la bărbați ca bărbați ai lui Cristos. A înfrunta păcatul este central pentru a fi în măsură să ne iubim unul pe altul. Cum iubește un bărbat? El iubește prin ascultarea celor Zece Porunci. După Conciliul Vatican II, acest apel măreț la a iubi prin înfruntarea păcatului a fost pierdut, ducând la cele mai oribile abuzuri ale indivizilor, abuzând de ei înșiși sau de alții, la distrugerea vieții de familie, la o scădere rapidă a prezenței la Sfânta Liturghie și la abandonarea Spovezii. Noi trebuie să restabilim sentimentul păcatului la bărbați pentru ca bărbații să-și recunoască păcatele și să exprime durere profundă pentru păcatele lor.

Atunci când se întâmplă acest lucru, Spovada devine o experiență misterios de frumoasă pentru un bărbat. Căci un bărbat poate ști cu certitudine că el și-a exprimat personal durerea pentru păcatele lui înaintea lui Dumnezeu, el poate auzi cuvintele de eliberare ale lui Dumnezeu prin ministrul Său și că păcatele îi sunt iertate și dezlegate.

Matthew: Ce sfat concret i-ați da unui preot pentru a-l ajuta să evanghelizeze bărbații și să crească simțitor implicarea bărbaților într-o parohie?

Cardinalul Burke: Mai întâi de toate, fii masculin tu însuți. Cu alte cuvinte, cultivă-ți propriile calități bărbătești, deoarece preotul este în primul rând părinte spiritual; el este un om. Trebuie să ai calități bărbătești de altruism, cavalerism și disciplină de a evita situații necorespunzătoare pentru un preot. Un preot trebuie să aibă încrederea bărbătească și credibilitatea de a fi un părinte spiritual turmei sale, oferind îndrumare clară și fermă cu bunătate și caritate.

În al doilea rând, i-aș sfătui pe preoți să acorde o atenție deosebită bărbaților și să caute modalități de a atrage bărbații în viața Bisericii. Este mai ușor să angajeze femei, deoarece surorile noastre tind să fie foarte generoase și talentate. Dar Biserica și fiecare preot are nevoie să facă un efort hotărât să atragă bărbați catolici în orice activități care există în Biserică. Este esențial pentru noua evanghelizare.

Matthew: Gânduri de final, Eminență?

Cardinalul Burke: Apreciez foarte mult munca voastră din Noua Îmbărbătare. Este esențială pentru Noua Evanghelizare. Atunci când guvernul francez a impus în mod unilateral așa-numita căsătorie a persoanelor de același sex care, desigur, nu este căsătorie deloc, acesta a scos în stradă două milioane de oameni care s-au solidarizat în spatele imaginii simple a taților și mamelor ținându-și de mână copiii. Tații sunt esențiali pentru familie.

Bărbații trebuie să reflecteze asupra propriei lor experiențe, chiar dacă a fost negativă. Dacă a lipsit un tată în viața lor, bărbații trebuie să înțeleagă de ceea ce au nevoie de la un tată și de la o mamă. Tații și mamele sunt daruri minunate care ne sunt oferite de Dumnezeu.

La fel este frumosul dar al sexualității noastre umane așa cum Dumnezeu a dorit-o, nu ca, din păcate, multele abuzuri nesănătoase asupra darului sexualității care au loc în lumea de astăzi. Confuzia întunecată a teoriilor "gender" înșală oamenii în a crede că își pot crea propriile lor identități sexuale bazate pe impulsuri și emoții. Suntem atât de binecuvântați că Dumnezeu ne-a dat acest dar de a fi un bărbat sau o femeie! Depinde noi să răspundem la voința lui Dumnezeu de a dezvolta darurile noastre de a fi un bărbat sau o femeie.

Matthew, vreau să vă felicit. Cred că ceea ce faceți este fundamental pentru consolidarea viitoare a vieții Bisericii și, evident, a întregii noastre societăți.

Matthew: Slavă lui Dumnezeu. Eminență, vă mulțumesc foarte mult pentru că ați petrecut timp cu noi.

Cardinalul Burke: Sunt fericit să fiu parte din aceasta, o mică parte. [râsete]

Matthew: [râsete]

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 596, Ultimul acces: 2020-09-19 12:53:14