Despre originea "speciilor" de atei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Despre originea "speciilor" de atei

[2015-01-08]
Alianța Familiilor din România
Traducător:
Teme: Analize
Etichete: Ateism

Originile ateismului

Originile ateismului
În doar ultimii puțini ani prezența ateismului în spațiul public a luat o amploare nemaiîntâlnită în Occident, dar mai ales în Statele Unite, unde ateii au înregistrat succese majore în tribunale, iar prezența lor în spațiul public devine tot mai pregnantă. În același timp însă, intelectualii atei publica un număr tot mai mare de cărți și materiale cărora media seculara le acordă un spațiu generos. Într-o oarecare măsură scrierile lor au efect. În Europa Occidentală numărul persoanelor care se declară fără Dumnezeu ori neagă existența lui Dumnezeu este în creștere, în timp ce de cealaltă parte a Atlanticului numărul ateilor încă rămâne mic, dar constant. Numărul cărților dedicate istoriei ateismului este și el în creștere. Cu toate că de la o vreme cărțile care tratează acest subiect tind să devină monotone și adăugă tot mai puțină valoare la ceea ce s-a scris deja asupra subiectului, unele dintre ele examinează subiectul din perspective unice, ceea ce îl ține pe cititor interesat în lecturarea în întregime a cărții.

O nouă apariție editorială

O astfel de carte a fost publicată anul trecut de britanicul Nick Spencer sub un titlu care intrigă: "Atheists: The Origin of the Species" (Ateii: originea speciilor) Așa după cum titlul indica, Spencer examinează originea "speciilor de atei", afirmând încă de pe primele pagini că ateismul nu este un monolit și nu poate fi tratat ca atare. De-a lungul istoriei, ateismul s-a manifestat în forme multiple, oamenii au dat ateismului înțelese diferite, iar cei care l-au promovat nu au fost neapărat persoane care nu au crezut în existența lui Dumnezeu sau a divinității. Iar unii intelectuali proeminenți occidentali, între ei T. S. Eliot, au declarat ateismul o religie în sine, o variantă a creștinismului, un crez aparte cu un ritual specific lui. Iar dacă ateismul are origini, motivul principal pentru care încă există este existența teismului, adică a credinței în divinitate. Cu alte cuvinte, atâta timp cât oamenii vor manifesta o credință în Dumnezeu ori în divinitate, conchide Spencer, ateismul și ateii vor exista și ei. În acest sens, ateismul nu este original ci reacționar. Este o reacție împotriva și la adresa celor care cred în Dumnezeu.

Originile ateismului

La început însă, nu a fost așa. Învățăm lucruri interesante despre originile ateismului în cartea lui Spencer. Ateismul era cunoscut în lumea antică. Originile lui exacte nu sunt cunoscute, dar Biblia îl menționează. Vechiul Testament îi numește pe atei "nebuni". ("Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu!", Psalmul 14,1) Ateismul era cunoscut și în Grecia antică. Plato, ne informează Spencer, ne spune că în vremea lui erau trei tipuri de ateism. Prima variantă este cea clasică, ce neagă în totalitate existența lui Dumnezeu. Al doilea ateism nu neagă existența lui Dumnezeu, dar presupunea că între zei ori Dumnezeu și oameni nu există nici o legătură, între ei fiind o separare totală, unde oamenii nu sunt preocupați de zeități iar zeităților nu le pasă de oameni și de soarta lor. A treia formă de ateism, însă, este probabil și cea mai periculoasă: zeii sunt creați după chipul și asemănarea oamenilor, nu invers. Adică oamenii își creează dumnezei după imaginațiile și moravurile lor și le atribuie caractere asemănătoare oamenilor. Cartea lui Spencer este interesantă tocmai pentru că trasează evoluția gândirii ateiste din aceste trei perspective.

Ateismul modern

Despre un ateism modern se poate vorbi doar de 150 de ani încoace, după enunțarea teoriei evoluționiste și a credinței omului în puterea științei și a rațiunii. Dacă până acum 150 de ani oamenii așteptau salvarea (ori mântuirea) din partea lui Dumnezeu, de atunci încoace au o alternativă: știința și rațiunea. Acestea din urmă au devenit, în sec. XX, fundamentul secularismului și al societății seculare. Dar să nu ne lăsăm înșelați, atenționează Spencer. Pretenția ateismului că, asemenea lui Prometeu, a descătușat pe om de Dumnezeu, de frânghiile și lanțurile Bisericii, a religiei ori a credinței, spune Spencer, este o minciună. Este un "mit". De fapt, adăugă el, ateismul are mai puțin de-a face cu rațiunea și știința și mai mult cu politica. Ateismul modern a fost în primul rând o cauză politică și socială a intelectualilor deranjați de poziția dominantă a Bisericii în lumea occidentală. Pentru a surpa poziția Bisericii, afirma Spencer, ateii aveau nevoie de o teorie care să atragă masele și să le întărâte împotriva Bisericii. Teoria asta a fost ateismul. La început o formă de anticlericalism, anticlericalismul a recurs la evoluționism, rațiune și știința și s-a transformat într-o doctrină mai mult sau mai puțin coerentă care se numește "ateism". Spune Spencer: "cartea aceasta argumentează că ateismul modern a avut în principal o cauză politică și socială, și dezvoltarea lui în Europa a avut mai mult de-a face cu abuzul autorității politice legitimate la nivel teologic, decât cu descoperirile în știință și filosofie".

Ce este ateismul?

Spencer încearcă și o definiție a istoriei ateismului: "istoria ateismului este cel mai bine înțeleasă ca un set de dezbateri despre autoritate, concepție în care se suprapun diverse preocupări - există Dumnezeu?, cum știm aceasta? cum să ne trăim viața? de cine să ascultăm?" În plus, Spencer numește ateismul o "învățătură parazită", care nu are un eșafod original, și se definește nu prin ceea ce ar avea propriu, căci nu are, ci prin atacurile la adresa celor care cred în Dumnezeu. Atacurile virulente împotriva credinței în Dumnezeu, a lui Dumnezeu și împotriva celor care cred în Dumnezeu, au fost mereu, și încă rămân, dieta zilnică a ateismului. Nu există varietate în manifestările ideologice ale ateismului. Există o limită a modalităților prin care se poate promova și explică fraza, banală, "nu există Dumnezeu". Și tocmai acesta este falimentul ateismului și al secularismului clădit pe el. Ateismul pretinde să demoleze credința în Dumnezeu dar este incapabil să o înlocuiască, să umple vidul. Din această perspectivă, ateismul se afla în aceeași poziție în care s-a aflat teismul la început: este mereu atacat pentru pozițiile lui șubrede.

Cine este ateul?

Cititorii acestor rânduri probabil vor fi surprinși să afle că ateii în Europa sunt menționați încă din sec. XV, iar începând cu sec. XVI numărul cărților și pamfletelor care denunțau credința în Dumnezeu, la acea vreme publicate ilegal, a crescut vertiginos. Arhivele istoriei arată că termenii de "ateu" și "ateism" au apărut în scrierile europene pentru prima dată în prima parte a sec. XVI. Italia anului 1551 a fost descrisă de un călător englez că "țara bolilor, a otrăviților și a ateilor". La fel și Voltaire, în cartea lui "The Sage and the Atheist" (Învățatul și ateul), scria că în sec. XVI Italia era "plină de atei". Arhivele Inchiziției spaniole menționează și ele mii de cazuri de persoane arestate ori date în instanță pentru "ateism". La începutul sec. XVII, în Paris se estimează că trăiau 50.000 de atei. O carte publicată în Germania în 1713 pretindea că ateismul în Germania a apărut în sec. XII. La fel în Olanda, care vreme de multe veacuri a fost refugiul preferat al ateilor, infidelilor și al celor răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu. Anglia sec. XVI era și ea descrisă ca o țară a "infidelilor și ateilor". Cărți publicate atunci estimau numărul "infidelilor și ateilor" în Anglia la 900.000, adică o șesime din întreaga populație a țării. Ateismul s-a răspândit cu rapiditate nu doar între cei educați dar și la masele needucate. Un scriitor de pe vremea aceea numea ateismul "un virus al minții".

Însă, înțelesul termenilor "ateu" și "ateism" în sec. XV-XVII erau cu totul diferite de înțelesul acestor cuvinte astăzi. Cuvântul "ateu" era o etichetă vulgară aplicată oamenilor care își trăiau viața în neorânduială, imoralitate, păcătoșenie, ori batjocoreau învățăturile Bisericii ori ale Bibliei. În alte cuvinte, erau oamenii care își trăiau viața "fără Dumnezeu". Eticheta aceasta ar fi echivalentul, în zilele noastre, a cuvântului "depravat". În categoria ateilor de atunci intrau bețivii, adulterii, cei care batjocoreau pe Dumnezeu, respingeau învățăturile Bibliei, negau imortalitatea sufletului, negau învierea morților, existența raiului ori a iadului, ori doctrina creației. Protestanții includeau în categoria aceasta pe catolici și catolicii pe protestanți. Englezul Nicholas Brenton, într-o carte publicată în 1616, definea ateul ca "un pericol pentru societate, iubitor al vanității, uricios faptelor bune, rușinea umanității... taverna este locul lui și pântecele dumnezeul lui... nu cunoaște pe Dumnezeu, nu se gândește la cer și trece prin lumea aceasta ca diavolul spre iad..."

Cauzele ateismului european

Interesante, însă, sunt și presupusele cauze care ar fi generat ateismul european. Scriitorii sec. XVI și XVII le identifică în diviziunile teologice ale acelor vremuri, în scandalurile preoțești și bisericești, în profanarea lucrurilor sacre, în bogățiile și prosperitatea Bisericii, și în filosofie. În timp, ateismul european a evoluat în direcții opuse, impunând revizuirea termenului de ateu și ateism. Începând din sec. XVII, și mai ales al XVIII-lea, termenul a început să fie atribuit în mod exclusiv celor care negau existența lui Dumnezeu. Cărțile lor, pe atunci încă publicate ilegal, au fost denunțate de Biserică, iar în 1549 Biserica Catolică a compilat un "Index al cărților interzise". Erau cărți care nu doar denunțau existența lui Dumnezeu, dar încurajau oamenii să trăiască pentru moment și să își maximalizeze plăcerea fără teamă de o pedeapsă eternă ori de Judecata de apoi. Revoluția Protestantă, susține Spencer, a cauzat și ea proliferarea ideilor ateiste, pentru că Biserica nu mai deținea monopolul interpretării Scripturii. Încet, aceste idei au început să se suprapună, dând naștere ateismului occidental, care a precedat Revoluția franceză din sec. XVIII.

Recomandăm o recenzie a cărții lui Spencer publicată în iulie anul trecut în publicația Slate.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 514, Ultimul acces: 2019-08-20 00:27:13