Tinerii crestini din Gaza nu pot intra in Betleem - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Tinerii creștini din Gaza nu pot intra în Betleem

[2013-12-29]
Creștinii din Gaza se află la doar 73km de Betleem, dar cei mai mulți nu pot cu toate acestea să își petreacă sărbătoarea Nașterii Domnului în chiar locul unde s-a născut Isus. Guvernul israelian a respins încă o dată sute de cereri de viză înaintate anul acesta de Biserica Catolică, respectiv de Biserica Greco-Ortodoxă.
Suzy și Samer sunt un tânăr cuplu ortodox. Ea are 22 de ani, iar el 30. Amândoi cad sub incidența călătoriei pentru sărbători religioase și pentru vizitarea rudelor care trăiesc pe Malul de Vest, pentru cei cu vârstele între 16 și 35 de ani. De ani de zile ei trimit cereri pentru a ajunge în Betleem, deși știu că în baza interdicției cererile le vor fi respinse. Suzy a declarat pentru Al-Monitor: "Speram să ne petrecem Crăciunul în Biserica Nativității. Dar pare imposibil. Aici spiritul de sărbători este redus, datorită crizei economice din Gaza și puținilor creștini." Samer a spus la rândul său: "Este visul fiecărui creștin să își petreacă această sărbătoare la Betleem. Geografic, noi suntem foarte aproape de acest oraș, dar totuși ne este imposibil să mergem acolo."
Episcopul greco-ortodox Alexios a declarat: "Am trăit în Gaza în ultimii 12 ani. Am fost martor la toate războaiele și acum sunt martor la blocada dură impusă orașului și locuitorilor. Cer puterilor lumii să intervină pentru a se permite cetățenilor din Fâșia Gaza să intre în normalitate." A explicat că Biserica trimiteri cereri an de an, dar sunt respinse. Motivația interdicției o constituie războiul dintre Israel și Palestina, iar victimele interdicției sunt tinerii. Jabr al-Jaldeh, responsabil cu relațiile Bisericii Greco-Ortodoxe din Gaza, a explicat că mii de creștini de diferite confesiuni au cerut, prin Patriarhia de la Ierusalim, permisiunea de a merge la Betleem pe 7 ianuarie. Unii au primit viza, dar 214 tineri au fost respinși având vârstele între 16 și 35 de ani.
În acest an, guvernul Hamas a făcut unele concesii creștinilor, permițându-le să decoreze unele magazine și să înalțe un brad în oraș. Dar celebrările sunt permise doar la nivel secular, cele religioase fiind limitate în spațiul bisericilor. Lisa al-Souri, de 20 de ani, și soțul ei Tarek, de 27 de ani, un cuplu catolic, și-au celebrată Crăciunul la Betleem acum mai bine de 10 ani. Ei își amintesc de sărbătorirea Crăciunului în Gaza acum câțiva ani, când se bucurau de o mai mare libertate. "Doresc să îmi celebrez Crăciunul aici, în Gaza, cu restul oamenilor, așa cum o făceam în trecut."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 974, Ultimul acces: 2024-04-18 00:08:53