Relatia cu Patriarhia Ierusalimului a fost reluata. - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Relația cu Patriarhia Ierusalimului a fost reluată.

[2013-02-22]
PF Teofil face o vizită în România în octombrie 22 Februarie 2013
Relația cu Patriarhia Ierusalimului a fost reluată, cele două biserici au semnat o înțelegere privind Așezământul Românesc de la Ierihon, considerat ca fiind un cămin pentru pelerinii ortodocși români care vizitează Țara Sfântă, informează Mediafax.
PF Teofil a acceptat, de asemenea, să facă o vizită în România în luna octombrie. O delegație a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim, în perioada 20-21 februarie, cu o delegație a Patriarhiei Ierusalimului, pentru rezolvarea problemei legate de Așezământul Românesc de la Ierihon.
"În urma convorbirilor, desfășurate în spirit de frățietate și respect reciproc, s-a ajuns la o înțelegere privind Așezământul Românesc de la Ierihon, considerat ca fiind un cămin pentru pelerinii ortodocși români care vizitează Țara Sfântă. Cele două delegații au redactat împreună un document, care a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, prin care s-a ajuns la restabilirea comuniunii frățești și euharistice între cele două Biserici. Această lucrare binecuvântată constituie o contribuție la întărirea unității panortodoxe", se arată într-un comunicat de presă de vineri al Patriarhiei Române.
Delegația Patriarhiei Române a fost alcătuită din IPS Mitropolitul Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei și exarh patriarhal, Viorel Ioniță, consilier patriarhal onorific și Michael Tița, consilier patriarhal pentru relații bisericești și interreligioase.
În numele PF Daniel, delegația Patriarhiei Române a adresat o invitație patriarhului Teofil al Ierusalimului de a vizita Patriarhia Română în luna octombrie 2013.
"Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a acceptat cu bucurie această invitație", a precizat sursa citată.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române spunea, în septembrie 2011, când l-a primit în audiență, la Reședința patriarhală, pe ambasadorul Israelului la București, Dan Ben-Eliezer, că relațiile cu Patriarhia Ierusalimului se vor ameliora prin dialog bilateral.
PF Daniel menționa atunci faptul că pelerinajele organizate de către Patriarhia Română în Israel și alte țări ale Orientului Mijlociu s-au intensificat în ultimii ani, astfel încât numeroși pelerini ortodocși români au posibilitatea să se închine la Locurile Sfinte și să cunoască mai bine tradiția biblică, precum și valorile spirituale comune.
Patriarhia Ierusalimului anunța, în 9 mai, că a rupt relațiile cu Biserica Ortodoxă Română, din cauza Așezământul românesc de la Ierihon.
PS Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, declara atunci că Patriarhia Ierusalimului a reproșat Patriarhiei Române nerespectarea canoanelor prin construirea bisericii la Așezământul de la Ierihon destinat cazării pelerinilor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a analizat hotărârile Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului postate pe site-ul oficial în ziua de 9 mai 2011, considerând că acestea "contravin spiritului comuniunii frățești între Bisericile Ortodoxe surori".
"Cu toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu întrerupe comuniunea cu Patriarhia Ierusalimului. Ca atare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a desemnat o delegație formată din Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Onorific Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, cu mandatul de a purta un dialog oficial cu Patriarhia Ierusalimului pentru soluționarea acestei probleme", arăta BOR.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 391, Ultimul acces: 2021-07-24 02:38:41