Cardinalul Bertone s-a adresat unei conferinte la aniversarea Tratatului de la Elysée - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Cardinalul Bertone s-a adresat unei conferințe la aniversarea Tratatului de la Elysée

[2013-02-09]
Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, s-a adresat participanților la o conferință care a avut loc cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatul de la Elysée. Evenimentul, care a fost organizat de Ambasadele Franței și Germaniei la Sfântul Scaun, s-a concentrat pe tema "Cincizeci de ani de prietenie franco-germană în slujba Europei: Uniunea Europeană, un model pentru alte reconcilieri". Vorbind în numele Papei Benedict al XVI-lea, Cardinalul Bertone a transmis saluturile Pontifului și a asigurat "de apropierea lui spirituală" față de participanții la conferință.
Tratatul de la Elysée, care este cunoscut și ca Tratatul de Prietenie, a fost semnat în anul 1963 și a pus capăt la secole de rivalitate între Franța și Germania. "Festivitățile cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a unui important eveniment pe calea comună a reconcilierii și înțelegerii între popoarele Franței și Germaniei ne aduc aminte de asemenea de angajamentul personal al părinților Tratatului, Charles de Gaulle și Konrad Adenauer", a spus Cardinalul Bertone. "Chiar înainte de încheierea Tratatului, cele două figuri de frunte ale Europei postbelice, prin participarea lor la Liturghia de reconciliere din Catedrala din Reims, au evidențiat faptul că politica se bazează pe principii la care nu poate să renunțe".
"Legea morală naturală", a continuat Cardinalul Bertone, "înscrisă de Creator în inima omului, și valorile și drepturile omului modelate de Evanghelie formează baza unei politici care se pune cu adevărat în slujba dreptății și a păcii, precum și a progresului întregii familii umane". Secretarul de stat al Vaticanului a subliniat că ceea ce s-a realizat până acum nu trebuie să fie subminat de noile provocări și de "interese speciale mărginite". Pacea, a arătat Cardinalul Bertone, "este o sarcină permanentă și una care trebuie să fie realizată iar și iar". Prelatul italian și-a încheiat discursul asigurându-i pe participanți de rugăciunile Sfântului Părinte și de binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor și asupra popoarelor Franței și Germaniei.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 641, Ultimul acces: 2021-09-14 08:54:34