Resfințirea bisericii Sf. Ier. Nicolae din localitatea Frasinu, Protopopiatul Giurgiu[2010-02-03]În ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, marți, 2 februarie, Preasfințitul PărinteAmbrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor ales de preoți și diaconi, de părinți consilieri de la Centrul Eparhial, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Sf. Ier. Nicolae" din localitatea Frasinu, Protopopiatul Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.ro. Cu acest prilej, în urma amplelor lucrări de restaurare care au fost desfășurate, Preasfinția Sa a săvârșit și slujba de resfințire a sfântului locaș, construit în secolul XIX. De asemenea, pentru activitatea deosebită desfășurată în această parohie timp de peste două decenii, Întâistătătorul eparhiei noastre a acordat părintelui Botea Gheorghe, parohul bisericii, distincția eparhială Vrednicia Vlăsceană". În cuvântul de învățătură rostit numeroșilor credincioși prezenți Preasfințitul Părinte a vorbit despre semnificația praznicului Întâmpinării Domnului, arătând faptul că prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Astfel, Mântuitorul împlinește porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne faca pe toți liberi față de Legea veche, dar totodată ne cheama și să primim Legea cea noua, putere de mântuire a credinței în El, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste buna este darul cel mai de preț al întâmpinării Domnului de astăzi, de către Dreptul Simeon, la templu, a încheiat Preasfinția Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1043, Ultimul acces: 2025-03-21 04:05:27
|
Timp total: 0,11s...
[1]:1