Un slujitor al presei bisericesti a trecut la Domnul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Un slujitor al presei bisericești a trecut la Domnul

[2010-01-30]

Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române anunță cu durere decesul apreciatului slujitor al presei, FLORIN ZAMFIRESCU, membru fondator și director al primului cotidian creștin din România, Ziarul Lumina, apărut la Iași în anul 2005, cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Regretatul FLORIN ZAMFIRESCU va rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pentru profesionalismul, activitatea neobosită și generozitatea de a-și împărtăși vasta experiență gazetărească în formarea și conturarea profilului unic al cotidianului Ziarul Lumina în peisajul mediatic românesc.
Îndemnul adresat tinerilor săi colegi de a transmite cititorilor cu claritate și echilibru mesajul creștin, ca și sfaturile oferite de profesionistul desăvârșit FLORIN ZAMFIRESCU tuturor pentru inițierea în tainele gazetăriei de calitate, au făcut din redacția Ziarului Lumina o admirabilă școală de jurnalism creștin din România.
Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române, Administrația Patriarhală și cititorii ziarului transmit familiei îndurerate sincere condoleanțe, rugând pe Dumnezeu să odihnească sufletul lui în ceata aleșilor Săi slujitori ai credinței ortodoxe prin cuvântul ziditor de suflete și călăuzitor către Înviere.
Veșnică să-i fie pomenirea!
Patriarhia Română

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1337, Ultimul acces: 2024-04-21 03:20:23