Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi la Facultatea de Teologie din Arad[2010-02-01]Ca în fiecare an, patronii spirituali ai școlilor teologice, Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, au fost sărbătoriți de ziua prăznuirii lor, 30 ianuarie 2010, și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Aradului. Manifestările au debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la vechea catedrală din Arad, părinții profesori slujitori dimpreună cu studenții și credincioșii parohiei bucurându-se de împreuna slujire, binecuvântarea și povățuirea omiletică a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, chiriarhul locului. Înaltpreasfinția Sa a oferit o exegeză a textelor scripturistice, lecturate în cadrul slujirii liturgice, aplicată la mărturia acestor Părinți ai Bisericii, pentru unitatea de credință a Bisericii, nu numai pentru vremea lor ci chiar Și pentru vremea noastră. Oficiul liturgic a continuat, în Aula Ilarion V. Felea a facultății, cu un program duhovnicesc, alături de cei amintiți fiind și D-na. Prorector Prof. univ. dr. Florentina Munteanu, din partea Rectoratului Universității Aurel Vlaicu din Arad. În acest cadru deosebit, Pr. Lect. dr. Nicu Breda, profesor de Patrologie, a prezentat un studiu teologic intitulat Sfinții Trei Ierarhi și aspectele sociale ale vremii lor. A urmat apoi un scurt buchet de cântări bisericești, în interpretarea corului Facultății, condus de Dl. Conf. dr. Mircea Buta, între care au fost intercalate lecturi din operele acestor trei mari Părinți sărbătoriți. În încheiere, PC Părinte Decan Pr. prof. dr. Ioan Tulcan a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, colegilor profesori, studenților și întregii asistențe, pentru frumoasa comuniune realizată în ziua Sfinților Trei Ierarhi, invitând pe toți la o mărturisire și întrupare a valorilor propovăduite de acești Părinți, în contextul lumii de astăzi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1393, Ultimul acces: 2025-02-12 01:57:20
|
Timp total: 0,14s...
[]:1