Sarbatoarea Nasterii Domnului in Eparhia de Cluj-Gherla - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Nașterii Domnului în Eparhia de Cluj-Gherla

[2007-12-31]
În Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, sărbătoarea Nașterii Domnului din anul 2007 a fost sub semnul drumului păstorilor deveniți vestitori ai speranței, aceasta fiind tema Scrisorii Pastorale a Episcopului locului, Florentin Crihălmeanu, care a invitat toți credincioșii în mod spiritual la ieslea din Betleem unde Pruncul Isus se află, în așteptare, pentru fiecare. Celebrările principale ale sărbătorii s-au desfășurat în incinta Catedralei Schimbarea la Față, aflăm dintr-o relatare apărută pe www.bru.ro.
Mai întâi a avut loc Sfânta Liturghie festivă din Noaptea de Crăciun. În cadrul celebrării, un grup de copii înveșmântați în îngerași au adus în procesiune o păpușă simbolizând Pruncul Isus, l-au dat Episcopului care l-a depus într-o mică iesle amenajată în Catedrală, după obiceiul instituit de sfântul Francisc de Assisi. Ziua sărbătorii Nașterii Domnului a avut în centru Sfânta Liturghie arhierească celebrată în Catedrala Episcopală de PS Florentin Crihălmeanu, Mons. Mihai Todea, Protosincel, preoți, studenți teologi, în prezența unui mare număr de credincioși. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date ce corul Surorilor Baziliene de la Mănăstirea Sfânta Macrina din cartierul Gheorgheni.
În a doua zi a sărbătorii, miercuri, 26 decembrie, Preasfinția Sa a celebrat Sfânta Liturghie la Gherla, în capela devenită neîncăpătoare. Au concelebrat pr. protopop Ioan Monoșes, pr. Vicar foraneu Gheorghe Breharu, numit de PS Florentin 'simbol al continuității Bisericii noastre pe aceste meleaguri', pr. Vasile Berbecar și pr. Marius Cerghizan, secretar episcopal. Corul dirijat de dl. Vasile Kiss a dat răspunsurile liturgice. La Sfânta Liturghie au participat și Surorile Baziliene din comunitatea de la Gherla. Preasfinția Sa și-a început cuvântul adresat credincioșilor gherleni amintind grija părintească pe care predecesorul său pe scaunul episcopal, Cardinalul Iuliu Hossu, a arătat-o acestei parohii care, până în anul 1930, a fost și întâiul sediu eparhial.
În continuare a arătat faptul că 'Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos ne pune în față esența credinței noastre, adică mântuirea sufletului. Dumnezeu este prezent în istoria poporului Său. Dumnezeu nu rămâne undeva departe față de aceia pe care i-a creat din iubire și i-a chemat la fericire. Dumnezeu rămâne alături de om atât de mult, încât dorește să îmbrace El însuși haina umană, pentru ca pe noi, oamenii, să ne poată îmbrăca în haina divinității Sale. Dumnezeu ne cheamă să fim acum fii, prin credința în Fiul Său'. Pornind de la Evanghelia zilei, PS Florentin a dat două exemple de atitudine în credință: disponibilitatea și supunerea față de voința divină, de care dau dovadă Preasfânta Fecioară Maria și Sfântul Iosif, și în cealaltă extremă aroganța lui Irod, care își are propriile planuri, lăsând la o parte pe Dumnezeu.
În a treia zi de Crăciun, joi, 27 decembrie 2007, Episcopul de Cluj-Gherla a vizitat parohia din cartierul Grigorescu, cea mai mare comunitate greco-catolică din municipiul Cluj-Napoca, unde a concelebrat Liturghia împreună cu păstorii acestei parohii, pr. Marius Popa și pr. Iosif Popa. Biserica celebrând în această zi memoria primului martir, Sfântul Ștefan, tema centrală a predicii Preasfinției Sale a fost importanța credinței, credința fiind motivația pentru care întregul șir al martirilor nu a pregetat să meargă spre moarte cu seninătate, cu privirea îndreptată spre ceea ce se află dincolo de această viață: 'Liturghia cerească, viziunea beatifică a gloriei cerești, această viziune la care cu toții suntem chemați'. 'De aceea', a adresat PS Florentin credincioșilor urarea, 'să fie această zi, a treia de la Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, o zi în care să ne întărim în credința noastră creștină, în mărturia noastră creștină în această viață'.
(Sursa: BRU.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1590, Ultimul acces: 2024-04-18 03:51:19