Libertatea religioasă în lume văzută de KIN[2005-07-01]Într-un studiu asupra amenințărilor la adresa libertății religioase în lume, ramura italiană a organizației internaționale de ajutorare Kirche in Not (KIN) citează situații extrem de grave pentru creștinii din China, Nigeria și unele țări islamice. Raportul pe 2005 al KIN afirmă că persecuția creștinilor a ajuns anul trecut la "nivele alarmante" în țări islamice precum Arabia Saudită sau Pakistan. Se mai spune că în ciuda promisiunilor guvernului provizoriu irakian, 88 de creștini au murit în diverse atacuri începând din aprilie 2003."Situația în China este extrem de gravă, cu 19 Episcopi răpiți și astfel incapabili să își continue misiunea, și 9 preoți condamnați la muncă silnică - la care se adaugă personalul religios arestat de asemenea și `dispărut fără urmă` timp de ani și ani. [...] Situația este la fel de tristă în Nigeria", afirmă KIN, amintind de ciocnirile dintre creștini și musulmani, și exodul a zece mii de creștini spre statul Bauchi. Mai sunt amintite de asemenea cele 100.000 de victime ale războiului civil din Uganda. Și în alte părți ale lumii sunt probleme: KIN citează "alarmantele" violări ale libertății religioase din Columbia, unde în 2004 3.000 de persoane au fost ucise și 2.200 răpite. În fine, raportul mai indică "evidenta înrăutățire a calității vieții în Cuba", unde dizidenții sunt închiși în condiții deosebit de dure. Recent, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu noul secretar-general al KIN, pe care l-a îndemnat să "caute noi căi, dar mereu în fidelitate față de carisma fondatorului", și a descris asociația cu sediul în Germania ca fiind "foarte importantă pentru activitatea caritabilă a Bisericii". Dr. Norbert Neuhaus a spus după audiență: "Trebuie să facem față noilor provocări ale lumii noastre în schimbare. Una dintre cele mai mari probleme este relativismul tot mai răspândit." Asistentul eclezial al KIN, pr. Joaquín Alliende, a adăugat: "Nu ne este frică. Ne încredem în călăuzirea Duhului Sfânt." Cei doi au dezvăluit faptul că pe vremea când era Cardinal, Joseph Ratzinger a sprijinit prin donații KIN Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1913, Ultimul acces: 2025-02-17 16:07:22
|
Timp total: 0,22s...
[]:1